Dan Stroe: „Programul anual de investiții” va fi stabilit oficial imediat după aprobarea bugetului local

Bradu primar si vice

Deși autoritățile locale au deja creionată o listă a priorităților pentru modernizarea comunei, calendarul execuției și numărul obiectivelor noi depind în totalitate de sumele ce vor fi alocate prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.
Administrația locală a comunei Bradu se află în etapa de planificare strategică, pregătind pachetul de investiții pentru perioada următoare.
Potrivit reprezentanților instituției, „Programul anual de investiții” va fi stabilit oficial imediat după aprobarea bugetului local, documentul fundamental care dictează capacitatea financiară a comunei de a susține proiecte de anvergură.
„Așteptăm definitivarea bugetului pentru a vedea exact pe ce sume ne putem baza. Prioritatea noastră este să finalizăm proiectele deja
începute și să demarăm noi investiții acolo unde nevoile comunității sunt urgente. Programul va fi unul realist, adaptat veniturilor esti
mate” a precizat primarul Dan Stroe.
După votul în Consiliul Local, lista completă a investițiilor va fi făcută publică, cetățenii având posibilitatea de a vedea exact ce proiecte vor fi demarate în vecinătatea lor în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cenaclul „Flacăra” Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești!

Cenaclul „Flacăra” Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești! Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Alexandru Ilie, vor evolua Andrei Păunescu și invitații săi: Magda Pușkaș, Emerich Imre, Rareș Suciu, Vanghelie Gogu, Adriana Păunescu și Maria Măgirescu. […]

Citește mai mult...

Pitești, strada Banat: a fost amplasată prima insulă ecologică digitalizată din cadrul proiectului de colectare selectivă a deșeurilor!

Municipiul Pitești a început amplasarea insulelor ecologice digitalizate prevăzute în cadrul proiectului „Colectare selectivă a deșeurilor”. Astăzi a fost amplasată prima dintre cele 96 de insule ecologice supraterane cu containere individuale, pe strada Banat, în zona parcării blocului B1. În total, proiectul prevede amenajarea a 116 insule ecologice digitalizate în municipiul Pitești, dintre care 96 […]

Citește mai mult...

Mioveni: Lucrări de extindere și eficientizare a rețelei de iluminat stradal

În această perioadă, echipele Serviciului de Iluminat Public din cadrul societății Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni desfășoară lucrări de extindere și eficientizare a rețelei de iluminat stradal pe străzile „Preot Constantin Gh. Frînculescu” și „Automobiliștilor” din Mioveni. Lucrările au început cu montarea a 18 stâlpi noi din beton, fiecare dintre aceștia urmând să fie echipat […]

Citește mai mult...