Oana Lasconi își anunță demisia din partidul comunist PSR, la doar câteva săptămâni după ce mama sa și-a dat demisia din USR

La doar câteva săptămâni după ce Elena Lasconi a renunțat la șefia filialei USR Câmpulung, scena politică locală este marcată de o nouă retragere în aceeași familie. Oana Lasconi, fiica primăriței din Câmpulung, a anunțat că părăsește Partidul Socialist Român, formațiune în care se înscrisese anul trecut, într-un gest pe care îl descria atunci drept începutul unei „lupte de clasă” asumate.

Decizia vine într-un moment în care numele Lasconi rămâne prezent în dezbaterea publică, după ce primarul din Câmpulung și-a explicat recent demisia din fruntea organizației locale a USR prin suprasolicitare administrativă. „Am stat și câte 13 ore la primărie. Nu am viceprimar, nu am city manager, mai e și perioada de austeritate. Eu centrez, eu dau cu capul. Am făcut asta pentru că pur și simplu nu am timp. E un job cu normă întreagă asta cu funcția de președinte”, declara Elena Lasconi, respingând ideea unor tensiuni interne drept cauză a retragerii.

În cazul Oanei Lasconi, explicațiile sunt de natură ideologică. Stabilită o perioadă la Paris, unde s-a definit public drept anticapitalistă, aceasta revenise la București cu intenția de a se implica direct în politica de stânga. S-a înscris în Partidul Socialist Român, pe care îl considera singura opțiune socialistă autentică din România, și a participat la manifestații pro-Maduro și anti-Trump organizate în Piața Universității.

Miercuri, 25 februarie, Oana Lasconi a publicat pe Instagram un mesaj amplu în care își explică retragerea din PSR. Textul începe fără echivoc: „De ce am ieșit din PSR… și ce urmează. Voi începe prin a spune că decizia de a intra în PSR a fost una bună, deoarece a fost necesar să încerc. Nu regret nimic. Pentru moment, PSR este singurul partid socialist din România, așa că n-aș fi putut să nu o fac, mai ales din moment ce anumiți membri (cum ar fi Miruna Pandele și Adrian Crăciunoiu) îmi sunt foarte dragi. Cu această ocazie îmi exprim solidaritatea și prietenia față de ei și le urez un viitor strălucit!”

Ea susține că rămâne fidelă convingerilor sale și respinge ideea compromisului politic: „Cine mă urmărește de mai mult timp știe că sunt de neclintit în ceea ce privește valorile care mă ghidează, și că nu îmi pasă de aparențe. Aceste valori mă definesc la cel mai adânc nivel, iar orice compromis ar reprezenta o trădare profundă a propriei ființe. Când vine vorba de a crea o lume corectă pentru copiii noștri, nu există compromis. Când vine vorba de a-i apăra pe cei vulnerabili, nu există compromis. Când vine vorba de viață sau moarte, nu există compromis. Există doar ce alegem. Totul se măsoară prin impact”.

Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Oana Lasconi își anunță demisia din partidul comunist PSR, la doar câteva săptămâni după ce mama sa și-a dat demisia din USR: „Energia mea ar fi mai degrabă folosită în lupte interne”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video

Tentativă de fraudă la examenul auto din Argeș. Un candidat avea dispozitive audio-video Un candidat care susținea proba teoretică pentru permisul de conducere la SPCRPCIV Argeș a fost identificat cu dispozitive de comunicare audio-video asupra sa. Incidentul a fost semnalat pe 13 octombrie, în jurul orei 13:00. Potrivit prefectului județului Argeș, Sebastian Nedelcu, examenul a […]

Citește mai mult...