Un salariat are dreptul să reclame, la nivel intern și la autoritățile competente, cazurile de discriminare la care este supus la locul de muncă, cu atât mai mult fapte grave, precum pot fi cele de hărțuire sexuală. Este un drept al salariatului care nu poate fi cenzurat și pentru exercitarea căruia acesta nu poate suferi consecințe de genul micșorării salariului, detașării abuzive ori chiar concedierii. Există prevederi legale care interzic expres angajatorului să facă modificări contractuale în urma acestor reclamații/procese și chiar să concedieze salariatul cu pricina. Altfel, el poate primi amenzi usturătoare.
La locul de muncă trebuie să existe egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați, iar angajatorul are obligații specifice la acest capitol, așa cum spuneam și săptămâna trecută. Spre exemplu, din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați reiese că angajatorii nu trebuie să tolereze și să ignore la muncă comportamente precum hărțuirea sexuală sau de orice altfe forme, inclusiv psihologică. Amenzile pe care le pot primi de la autoritățile din domeniu pe probleme de discriminare pot fi destul de mari, existând în lege un maxim de 100.000 de lei.
În aceeași lege e stipulată însă și o interdicție clară cu privire la concedierea salariatului care reclamă faptele nelegale la care este supus la muncă. Și nu numai cu privire la concediere, ci la orice altă „sancțiune” pe care angajatorul i-o aplică pentru că salariatul a avut îndrăzneala să denunțe ceva, la nivel intern și/sau chiar la autorități.
