Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic efectuate de Registrul Auto Român în anul 2025

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92.219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

• instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,11%);
• emisiile poluante (20,46%);
• punți, jante, anvelope și suspensie (10,32%);
• vizibilitate (10,15%);
• șasiu și elemente atașate șasiului (9,22%).

Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 4,21% dintre vehiculele controlate şi în 1,4% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la 6.064 de vehicule dintre cele controlate. Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 4.697 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.

Aproximativ 1,8% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2025, au fost aplicate 26.531 de sancțiuni, au fost retrase 22.027 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 364 de vehicule și 188 de ITP-uri au fost anulate.

În județul Argeș au fost verificate, în perioada menționată, 3.098 de vehicule. Dintre acestea, 25% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 53 (1,71%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 5,1% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 1,5% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 575 de amenzi contravenționale și au fost retrase 474 de certificate de înmatriculare.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

”Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.”, transmite RAR Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare -Doru Dragu primarul comunei Recea

Doresc să transmit tuturor celor care de Sf Ilie îşi sărbătoresc ziua onomastică urările mele de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfântul Ilie să îi ocrotească pe toţi cei cărora le este patron spiritual! La mulţi ani! Doru Dragu primarul comunei Recea

Citește mai mult...

Felicitare Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici

Consiliul Local și Primăria Șuici, urează cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfântului Ilie! La mulți ani! Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici

Citește mai mult...

Felicitare- Ion Parpală, primarul comunei Ștefan cel Mare

Ion Parpală , primarul comunei Ștefan cel Mare, urează tuturor cetățenilor care își sărbătoresc ziua de nume multă sănătate, fericire, tot binele din lume și să aveți parte numai de zile senine și însorite! La mulţi ani! Ion Parpală, primarul comunei Ștefan cel Mare

Citește mai mult...