Viitorul forței de muncă la Mioveni: Parteneriat strategic între administrație, educație și mediul de afaceri

Viitorul forței de muncă la Mioveni: Parteneriat strategic între administrație, educație și mediul de afaceri

Astăzi, Primăria Orașului Mioveni a găzduit o întâlnire importantă a 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥, un dialog esențial pentru viitorul profesional al tinerilor din comunitatea noastră. Inițiativa a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Argeș, ai Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni (LTCM) și cei mai importanți operatori economici din zonă.

Contextul întâlnirii este marcat de noile reforme din sistemul de educație: începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul profesional clasic va fi înlocuit definitiv de învățământul tehnologic dual. În acest nou sistem, cifrele de școlarizare sunt stabilite exclusiv pe baza solicitărilor venite din partea companiilor. Pentru această toamnă, la Mioveni, mediul privat a solicitat până în prezent 50 de locuri pentru învățământul dual, cifră care subliniază necesitatea unei colaborări mai strânse pentru a acoperi cererea de specialiști de pe piața muncii.

Obiectivele prioritare ale parteneriatului:
– Promovarea învățământului dual ca soluție modernă de carieră pentru tineri.
– Corelarea curriculumului școlar cu nevoile tehnice reale ale fabricilor și companiilor din proximitate.
– Crearea unor mecanisme de retenție, astfel încât absolvenții să rămână și să profeseze în cadrul companiilor unde s-au format.
– Consolidarea parteneriatelor dintre Liceul Tehnologic Construcții de Mașini (LTCM) Mioveni și marii angajatori.

La discuții au participat primarul orașului, Aurel Costache, viceprimarul Ciprian Țurlea și administratorul public Valentina Drăgușinoiu. Sectorul educațional a fost reprezentat de inspectorul general școlar, prof. Dumitru Tudosoiu, alături de inspectorul de specialitate prof. Tomescu Georgeta și conducerea LTCM Mioveni – prof. Gheorghe Dinuță și prof. Laura Cepăreanu.

Dialogul a fost onorat de prezența reprezentanților unor companii de top, piloni ai economiei locale: Automobile Dacia SA, Gestamp Beycelik Romania, Haulotte Argeș, Sogefi Air & Cooling, Euro Auto Plastic Systems, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Piroux Industrie și Segula Integration.

Primăria orașului Mioveni și partenerii săi educaționali mențin invitația deschisă către toți agenții economici din zonă, aceștia fiind așteptați să se alăture proiectului, primind elevi în practică sau investind activ în formarea viitoarei generații de profesioniști prin sistemul dual.
Împreună construim viitorul profesional al tinerilor din Mioveni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare PSD Piteşti

Cu prilejul sărbătorii închinate Sfântului Ilie, dorim să adresăm gândurile mele cele mai calde, însoţite de sincere urări de bine tuturor argeșenilor. Vă dorim multă sănătate, răbdare și înțelepciune! La mulți ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Felicitare- Dan Stroe, primarul comunei Bradu

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfântului Ilie le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul Ilie al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! La mulți […]

Citește mai mult...

Felicitare – Constantin Bîlea, primarul comunei Oarja

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează astăzi ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]

Citește mai mult...