După multe drumuri la București și chiar amenințări cu demisia, primarul Bascovului a readus autobuzele Publitrans în zona pe care o administrează

Vara a fost  fierbinte pentru argeșenii din localitățile limitrofe Piteștiului după ce autoritățile din Pitești au aflat că de fapt legea nu le permite să lase autobuzele ce aparțin societății Publitrans, aflată în subordinea Consiliului Local Pitești, să meargă dincolo de granițele orașului. Au fost dispute aprige, acuzații și chiar amenințări cu demisia din toate funcțiile deținute în partidul din care face parte primarul Bascovului, Gheorghe Stancu. În final, s-a  ajuns la o concluzie. Cei care au făcut legea trebuie să o și dreagă într-un fel pentru ca și cetățeanul din Bascov să poate ajunge la Pitești, dar și piteștenii care lucrează la firme din Bascov să poată ajunge la locul de muncă fără să fie nevoiți să schimbe autobuze sau să apeleze la mijloace alternative de transport. În tot acest timp, primarul de la Bascov nu a stat cu mâinile în sân. A făcut drumuri la București, la ministere și miniștrii pentru a-i face să înțeleagă că problema transportului în comun e una deosebit de importantă și prioritară pe lista de urgențe a edilului din Bascov. Toată această implicare a avut și rezultate. Începând cu data de 20 octombrie, autobuzele Publitrans pot să circule legal și la Bascov. Acest episod vine să confirme faptul că dacă există implicare, există și soluții pentru cetățenii care aleg o data la 4 ani pe cel care le va reprezenta interesele . 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...