Primăria Municipiului Pitești anunță semnarea contractului pentru continuarea lucrărilor de renovare energetică la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”

Astăzi, 28 ianuarie 2026, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a semnat contractul de execuție pentru continuarea lucrărilor de renovare energetică a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Decizia a fost luată în urma rezilierii contractului inițial de execuție, încheiat cu asocierea OPTIM MANAGEMENT & ENGINEERS, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale și a depășirii termenelor asumate. La momentul rezilierii, stadiul fizic de realizare al lucrărilor era de aproximativ 50%.
Pentru finalizarea investiției, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor rămase cu societatea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L., în baza procedurilor legale în vigoare. Durata de execuție este de 4 luni, iar valoarea contractului este de 3.484.428,46 de lei fără TVA, respectiv 4.216.158,43 de lei cu TVA.
Valoarea totală eligibilă a contractului de finanțare prin PNRR este de 6.358.957,90 de lei cu TVA. Până în prezent, au fost solicitate și rambursate sume în valoare de 2.215.619,06 lei cu TVA, rezultând o valoare eligibilă rămasă de 4.031.834,65 de lei cu TVA.
Lucrările prevăzute prin proiect vizează creșterea eficienței energetice și modernizarea completă a clădirii și includ, printre altele: realizarea termosistemului fațadelor, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea sălilor de clasă, a laboratoarelor și a grupurilor sanitare, instalarea de sisteme fotovoltaice și solare, montarea unui sistem de climatizare de tip VRV, asigurarea accesului pentru persoane cu dizabilități și instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Primăria Municipiului Pitești monitorizează atent derularea proiectului, obiectivul fiind finalizarea lucrărilor în termenul stabilit și asigurarea unor condiții moderne, sigure și eficiente energetic pentru elevii și cadrele didactice ale Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...