Prefectul Ioana Făcăleață a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din cauza gerului

Prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a convocat ieri o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, ca urmare a instituirii codului galben de ger, pentru a stabili măsuri clare și responsabilități precise în sarcina instituțiilor abilitate, cu obiectivul principal de a proteja populația, în special persoanele vulnerabile.

Cu acest prilej, prefectul a solicitat tuturor primăriilor și instituțiilor competente să verifice, fără excepție, dacă este asigurată încălzirea în unitățile de învățământ – școli, grădinițe, creșe, licee – precum și în spitale și în alte unități medicale.

Pe seară, împreună cu subprefectul Sebastian Nedelcu, cu inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Alin Berevoescu și cu comisarul-șef Cosmin Dăscălița, șeful Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Argeș, a verificat la fața locului funcționarea centrelor de noapte pentru persoanele fără adăpost, pentru a ne asigura că acestea sunt operaționale și că beneficiarii au parte de căldură și condiții corespunzătoare.

”De asemenea, am discutat cu inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Dumitru Tudosoiu, pentru a avea o imagine clară asupra situației din unitățile de învățământ și pentru a preveni eventuale probleme legate de încălzire.
În urma verificărilor, au fost identificate următoarele situații punctuale:
• Școala Gimnazială Poienarii de Argeș – în data de 19.01.2026, cursurile pentru cei 58 de elevi (16 preșcolari, 21 – învățământ primar și 21 – învățământ gimnazial) se vor desfășura online, deoarece centrala termică nu funcționează, iar încălzirea cu calorifere nu poate asigura temperatura optimă pentru desfășurarea activităților didactice.
• În școlile din comuna Recea și din comuna Căteasca este posibil ca mâine cursurile școlare să se desfășoare în format online din cauza unor probleme în alimentarea cu gaze pe fondul unor digicultăți tehnice întâmpinate de furnizor.

Date fiind condițiile meteo severe, fac un apel către toți cetățenii județului Argeș:
• să evite deplasările inutile în această perioadă;
• să se protejeze corespunzător de frig;
• să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor, persoanelor bolnave și tuturor celor aflați în situații de vulnerabilitate.

Totodată, solicit autorităților locale:
• să verifice și să protejeze instalațiile de apă pentru a preveni înghețul și eventualele avarii;
• să aibă în atenție persoanele izolate și care trăiesc în condiții precare și să se asigure că acestea au surse de încălzire;
• să asigure condiții de siguranță pentru circulația pietonilor.

Am transmis, de asemenea, drumarilor să fie pregătiți să intervină în orice moment, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță pe drumurile din județ.

Voi monitoriza permanent situația din teren și voi dispune toate măsurile care se impun în funcție de evoluția condițiilor meteo și a situațiilor apărute.”, a transmis Ioana Făcăleață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare – Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfânților Mihail și Gavriil! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Citește mai mult...