Pitești: Înscrieri la Creșa nr. 15 Eroilor – anul școlar 2025–2026

Pitești: Înscrieri la Creșa nr. 15 Eroilor – anul școlar 2025–2026

Primăria Pitești reamintește că până pe 16 ianuarie 2026 se pot depune dosarele de înscriere la Creșa nr. 15 Eroilor din municipiul Pitești – Bd. Eroilor nr. 26-28 – pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, pentru anul școlar 2025-2026.

Pot depune dosare de înscriere la creșă doar părinții copiilor cu vârsta între 3 luni și 3 ani neîmpliniți până la data de 01.03.2026, ca dată estimată de începere a activității noii unități.

În situația în care copilul  împlinește vârsta de 3 ani după 01.03.2026, acesta poate frecventa programul unității până la finalizarea anului școlar.

Dosarele de înscriere pentru ocuparea unui loc din cele 70 locuri disponibile în Creșa nr. 15 Eroilor, pentru anul școlar 2025-2026, se vor putea depune la sediul biroului administrativ situat la parterul Clădirii Corp 5, în incinta Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima”, din Aleea Ionel Grigore Rădulescu, Pitești, astfel:

• luni, marţi, miercuri – în intervalul orar 8:00 – 12:45, 13:00-18:00;

• joi – în intervalul orar 8:00 – 12:45 , 13:00-18:30;

• vineri – în intervalul orar 8:00 – 12:45, 13:00 – 17:00.

Dosarele de înscriere se pot depune și prin e-mail, în perioada menționată, la adresa cresepitesti@gmail.com, cu obligația completării declarației pe propria răspundere privind corectitudinea documentelor încărcate și cunoscând prevederile Codului penal privind falsul în declarații – formular tipizat.

Informații detaliate, precum și formularele necesare sunt disponibile pe site-ul oficial al instituției, la adresa: https://cresa-pitesti.ro/calendarul-inscrierilor-pentru…/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...