Alina Gorghiu și familia sa, afaceri controversate în Mogoșoaia. ”Cel mai mare tun imobiliar din România!”

Alina Gorghiu și familia sa, afaceri controversate în Mogoșoaia. ”Cel mai mare tun imobiliar din România!”

Alina Gorghiu, cea care joacă rolul moralității absolute, al dreptății și grijii față de cetățeni (după ce i-a abandonat pe timișoreni, acum îi are brusc la suflet pe argeșeni), se regăsește într-un scandal controversat legat de exproprieri de terenuri în comuna Mogoșoaia, alături de alte nume grele din zona puterii. O situație care ridică semne serioase de întrebare despre dublul standard aplicat între discursul public și interesele private.

Potrivit unei investigații publicate de G4media.ro – textul integral, AICI – Alina Gorghiu, acum președinte al PNL Argeș și fost ministru al Justiției, alături de Daniel Dăianu, Ionel Șcrioșteanu și familia primarului din Mogoșoaia, se numără printre proprietarii de terenuri care au acceptat un mecanism controversat propus de primărie: cedarea a 39% din terenul arabil în schimbul promisiunii că restul de 61% va fi transformat în intravilan — o conversie extrem de avantajoasă din punct de vedere financiar.

Ce posta febril pe Facebook USR la acea vreme? Cităm: ”Cel mai mare tun imobiliar din România, în valoare de 1 miliard de euro, urmează să fie dat în Mogoşoaia, de către primarul PNL. Printre cei care vor beneficia de pe urma lui se numără Alina Gorghiu şi alţi penelişti de frunte. Cine pierde? Toţi locuitorii comunei Mogoşoaia”.

În cazul Alinei Gorghiu, situația devine și mai sensibilă prin prisma implicării familiei. Documentele arată că Alina Ștefania Gorghiu, împreună cu alte persoane, deține aproximativ 17.000 mp, iar părinții săi, Mihai și Doina Gorghiu, alți 17.500 mp în aceeași zonă vizată de exproprieri.

În timp ce sute de proprietari obișnuiți au refuzat înțelegerea și au acuzat primăria de abuz, fiind amenințați cu despăgubiri de doar 1,7 euro/mp, politicieni influenți au acceptat schema care le putea aduce creșteri semnificative de valoare a proprietăților.

Mai mult, peste 40 de procese au fost deschise împotriva Primăriei Mogoșoaia de către proprietarii nemulțumiți, care susțineau că promisiunea trecerii terenurilor în intravilan era incertă, iar unele zone erau chiar inundabile. În paralel, hotărârea de consiliu local privind exproprierile a fost votată exclusiv de consilierii PNL și PMP, într-o formulă contestată ca fiind nelegală de opoziție.

În tot acest timp, Alina Gorghiu nu a oferit explicații publice privind acceptarea acestei scheme, deși este unul dintre politicienii care cer constant transparență, corectitudine și respectarea legii.

Rămâne întrebarea firească: este moral să predai lecții de etică publică în timp ce beneficiezi de mecanisme administrative intens contestate? Sau, în final, moralitatea este doar pentru cei care nu au terenuri la Mogoșoaia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu: Să ținem minte aceste nume. Sunt copii care muncesc, care au rezultate și care pot deveni campionii și modelele de mâine!

Aseară a avut loc Gala „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”, parte a „CARAVANEI EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ ediția a III-a”. Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu i-a premiat pe Darius Nicolae Deaconescu (judo), Teodora Stancu (Wing Chun Kung Fu, matematică), Lisa Maria Dringă (înot), Ștefania Eveline Dobrin (skandenberg, handbal), Andrada Roze, Mari Ilina […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon!

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon! În perioada 21–22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va fi gazda Campionatului Național de Poliatlon la înot, competiție dedicată copiilor în vârstă de 10 ani. La concurs vor participa sportivi din întreaga țară, care își vor demonstra pregătirea și performanțele într-o competiție națională. Începând de vineri, 20 noiembrie, […]

Citește mai mult...

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă Centrul Doina Argeșului organizează un spectacol dedicat Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie 2026. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, iar accesul publicului va fi gratuit. Pe scenă vor urca participanții la programul educațional al Școlii Populare […]

Citește mai mult...