Fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu, condamnat la închisoare pentru accidentul rutier provocat în 2019 în Argeș, în care au murit doi oameni

Curtea de Apel Pitești a decis joi, 8 ianuarie, condamnarea la 4 ani de închisoare cu executare a fostului ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu, pentru ucidere din culpă. Chițoiu a fost găsit vinovat de producerea accidentului rutier din decembrie 2019, în urma căruia un bărbat de 82 de ani și o femeie de 73 de ani au murit. În primă instanță, fostul ministru fusese condamnat de Judecătoria Pitești la 3 ani cu suspendare.

În urma sentinței, fostul ministru Chițoiu s-a predat la Serviciul de Investigații Criminale al Poliției Capitalei. De acolo, a fost preluat de polițiști și dus la penitenciarul Rahova, unde își va ispăși pedeapsa, au declarat pentru HotNews surse judiciare.

Decizia Curții de Apel Pitești este definitivă.

Curtea de Apel Pitești a admis apelul procurorilor împotriva sentinței instanței de fond, din aprilie 2025. În urma rejudecării, a decis ca Daniel Chițoiu să primească 4 ani de închisoare cu executare. Suplimentar, instanța i-a interzis fostului ministru dreptul de a mai conduce autovehicule timp de 5 ani după executarea pedepsei.

Fiind o sentință definitivă, instanța urmează să emită mandatul de executare a pedepsei pe numele lui Daniel Chițoiu, pentru ca acesta să fie dus la penitenciar.

Accidentul provocat de Daniel Chițoiu a avut loc în 26 decembrie 2029, în localitatea Zamfirești din Argeș. Mașina condusă de acesta a pătruns pe contrasens și a izbit frontal un alt autoturism. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

În urma accidentului, Chițoiu a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, având trei coaste rupte. Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie și a ieșit din spital prin spatele clădirii, evitându-i pe jurnaliștii aflați în fața unității medicale. Surse judiciare spuneau că fostul ministru vorbea la telefon în momentul producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...