Polițiștii, luați în vizor: ministrul Carmen Dan nu mai vrea pensionări la 45 de ani

Pensionarii de lux din sistemul bugetar s-au bucurat nu numai de pensii mai mari decât salariul, dar și de vârste incredibile la care puteau ieși la pensie. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că a propus amendarea articolului din Statutul poliţistului, care permite pensionarea în anumite situaţii chiar şi la 45 de ani. ”Ordonanţa 21/2016 de modificare a Statutului poliţistului a fost emisă de guvernul tehnocrat în cursul anului trecut, în urma unei înţelegeri cu sindicatele poliţiştilor. Acest articol, coroborat cu prevederile legii pensiilor militare, oferă posibilitatea încetării raporturilor de serviciu cu drept la pensie, în caz de reorganizare, sau pentru nevoile ministerului. Am propus amendarea acestui articol, în cadrul dezbaterilor pe care le avem în prezent cu sindicatele pentru modificarea Statutului poliţistului. Eu vreau acest lucru. Sper să am de partea mea şi înţelepciunea sindicatelor în acest sens”, a declarat Carmen Dan, prezentă luni în Camera Deputaţilor. Ministrul Afacerilor Interne a fost invitat în plenul forului legislativ pentru a clarifica situaţia unor persoane din MAI care s-au reangajat în sistem, după ce se pensionaseră. “Pensionările din ultima perioadă au avut drept cadru legal două acte normative: Legea 223 privind pensiile militare, lege votată în Parlament aproape în unanimitate, şi Statutul poliţistului, modificat de Guvernul Cioloş în sensul în care permite pensionarea în anumite situaţii chiar şi la 45 de ani”, a subliniat Carmen Dan. Potrivit ministrului de Interne, în ceea ce priveşte efectele înregistrate în anul 2016, se constată că în numai şase luni au încetat raporturile de muncă cu MAI 488 de angajaţi, cu vârste de până la 47 de ani. Ea a arătat că, de la începutul anului şi până în prezent, s-au pensionat 7.200 de angajaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări în plină desfășurare la școli la Poiana Lacului

Lucrări în plină desfășurare la școli la Poiana Lacului La Poiana Lacului continuă lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Sămara, investiție derulată prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Pe lângă fondurile alocate prin program, lucrarea a beneficiat de sprijin financiar din partea Consiliului Județean. În vederea asigurării cofinanțării, a fost alocată […]

Citește mai mult...

Noi decizii ale Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești

În cadrul ședinței Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești desfășurată în data de 2 iulie au fost analizate 23 de puncte înscrise pe ordinea de zi, care au vizat solicitări privind reglementarea circulației, amplasarea de semne de circulație, precum și alte măsuri pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Pitești. Pentru […]

Citește mai mult...

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...