De Revelion vom avea un ger năprasnic și ninsori abundente

Meterologii ANM au emis prognoza specială pentru finalul de an, inclusiv pentru noaptea de Revelion. Un anticiclon din zona Groenlandei va pătrunde în România și va aduce un val de aer extrem de rece. De asemenea, în perioada de Revelion va ninge pe arii extinse din toată țara și va fi zăpadă troienită.
Pentru noaptea de Revelion (31 decembrie 2025 / 1 ianuarie 2026) sunt estimate temperaturi minime negative în toată țara, de la -10…-9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre -2 grade în zona costieră a Dobrogei, și cu valori cuprinse între -19 și -13 grade la munte, la peste 2000 m altitudine, iar îndeosebi regiunile intracarpatice și la munte probabilitatea de ninsoare va fi ridicată.

Cel mai geros Revelion din ultima perioadă de timp, datează din noaptea de 2014 spre 2015, când în condițiile unui strat de zăpadă existent în cea mai mare parte a țării, temperaturile au scăzut sub pragul gerului în toate regiunile, astfel minimele s-au situat de între -32 de grade la Întorsura Buzăului și -10 grade la mai multe stații meteorologice din vestul țării, în timp ce în Capitală s-au înregistrat între -20 și -16 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii

Lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii Astăzi, 21 septembrie, începând cu ora 22:00, vor fi executate lucrări de reparații pe Bulevardul Republicii – tronsonul cuprins între zona Gară Sud și intersecția cu strada C.A. Rosetti. ”Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, participanții la trafic sunt rugați să circule cu atenție sporită și să respecte […]

Citește mai mult...

Maratonul Resuscitării – ediția a II-a, la Pitești

Maratonul Resuscitării – ediția a II-a, la Pitești Cum putem salva o viață? Uneori, răspunsul poate începe cu câteva gesturi simple, pe care fiecare dintre noi le poate învăța. Pe 26 septembrie, la Pitești, Maratonul Resuscitării – ediția a II-a îi invită pe cei interesați să descopere, prin demonstrații și sesiuni practice, ce trebuie să […]

Citește mai mult...

Fost ofițer MAI și preot în Argeș, audiat la DIICOT în dosarul lui Călin Georgescu

Ion Negoescu, fost ofițer MAI și în prezent preot onorific în satul Mățău, județul Argeș, este audiat luni, 21 septembrie, ca martor în dosarul DIICOT în care este cercetat Călin Georgescu. Negoescu este cel care i-a făcut cunoștință fostului candidat la prezidențiale cu omul de afaceri Răzvan Leu, autorul plângerii de la care a pornit […]

Citește mai mult...