PNL Argeș: “Remanierea guvernamentală, un teatru de prost gust. Este necesară remanierea ministrului analfabet al Educației!”

Liberalii argeșeni consideră că premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea au prezentat la miezul nopții trecute “una dintre cele mai dezgustătoare scene din cele 10 luni de guvernare”, comparabilă cu episodul Grindeanu, intrat în istoria ridicolului politic post-decembrist. Liberalii solicită însă remanierea ministrului Educației, Liviu Pop, care nu a fost luat în discuție în ședința PSD, dar și a lui Viorel Ilie, membru ALDE.

 

“Partidul Național Liberal consideră actuala formulă de guvernare și-a dovedit limitele, iar dezastrul înregistrat până acum se va accentua pe fondul luptelor intestine din interiorul PSD. Liderii acestui partid nu sunt preocupați câtuși de puțin de actul de guvernare, ci doar de exploatarea pozițiilor publice în interes personal, aceasta fiind și miza reală a războiului din interiorul partidului de guvernământ dincolo de disimularea derizorie la care am asistat.Pe acest fond politic, situația economică a României se va degrada în mod accelerat, întrucât guvernarea va deveni un câmp de bătălie subteran, în care sunt folosite instituții și resurse publice de către grupările Tudose – Dragnea. Subliniem faptul că nu există personaje pozitive în această situație politică gravă! Atât premierul Mihai Tudose, cât și președintele PSD Liviu Dragnea, sunt exponenții aceleiași mentalități toxice care ratează șansele României la dezvoltare. Decizia remanierii anunțată de Mihai Tudose și Liviu Dragnea este un act de normalitate, dar care ar fi fost valabil dacă se petrecea în urmă cu aproape trei săptămâni, atunci când PNL i-a solicitat public acest lucru premierului. A fost nevoie de o presiune publică uriașă, de semnale din partea instituțiilor europene, de amenințările Opoziției, pentru ca premierul să admită un lucru firesc, anume faptul că în Guvern nu pot sta miniștri suspectați de fapte penale. Mai mult decât atât, depășește orice logică elementară situația absurdă în care a ajuns PSD în a supune votului și deliberării demisiile unor miniștri, când este de domeniul evidenței că într-o situație de acest tip există o singură opțiune: a se lua act! Somăm premierul să-și exercite prerogativele funcției și să procedeze la remanierea ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, indiferent de poziția conducerii ALDE. Altfel, poveștile despre integritatea membrilor Guvernului nu sunt altceva decât vorbe goale. Menținerea sa în funcție ar fi o premieră, după ce a fost solicitată urmărirea penală și după ce PSD-ALDE a blocat deja în Senat cursul firesc al dosarului în Justiție. În același timp, subliniem că este absolut necesară remanierea ministrului analfabet al Educației, Liviu Pop, precum și a ministrului plagiator al Sănătății, Florian Bodog, lipsit conștiință și de scrupule. Menținerea acestora în funcție, care și-au demonstrat crasa incompetență, nu arată altceva decât sfidarea sistematică la care sunt supuși zi de zi românii”- au transmis liberalii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...