Contract de finanțare semnat pentru noua cantină a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”

Contract de finanțare semnat pentru noua cantină a Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”

Primăria Municipiului Pitești anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul „Desființare și construire Corp C6, Colegiul Economic «Maria Teiuleanu», Bd. Eroilor nr. 26–28, municipiul Pitești, județul Argeș”.

Proiectul este finanțat prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Valoarea totală a contractului este de 12.793.472,78 lei cu TVA, din care 192.632,00 lei cu TVA reprezintă contribuția de la bugetul local al municipiului Pitești.

Investiția prevede construirea unui imobil cu regim de înălțime Parter, care va avea funcțiunea de cantină și va include:
bucătărie compartimentată pe tipuri de activități, cu dotările aferente;

sală de mese;
grupuri sanitare;
vestiare pentru personal;
spații tehnice.

Noua clădire va integra soluții tehnice moderne, orientate spre eficiență energetică și respectarea tuturor normelor sanitare. Structura funcțională a spațiilor este concepută astfel încât să răspundă nevoilor de formare profesională ale elevilor Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” — în special pentru calificări precum bucătar, chelner, patiser sau tehnolog în alimentație publică — și să asigure condiții optime pentru pregătire și servirea mesei, conform reglementărilor în vigoare.

Prin această investiție, municipiul Pitești continuă să sprijine dezvoltarea infrastructurii educaționale și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA În dosarul privind achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a cinci imobile destinate persoanelor adulte cu dizabilități, stabilirea prejudiciului depinde, potrivit argumentelor formulate în cauză, inclusiv de cota […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești, în ziua de miercuri 19 august 2026, între orele 830 – 1800, fiind afectaţi utilizatorii situați pe străzile Victoriei și Telești – parțial. Oprirea este necesară în vederea cuplării […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în municipiul Pitești în data de 19 august 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în municipiul Pitești în data de 19 august 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de miercuri 19 august 2026, între orele 8 – 18, fiind afectaţi utilizatorii situați pe str. Trivale și Aleea Poarta Eroilor. Oprirea apei este necesară […]

Citește mai mult...