Deputatul Bica: “Cumpărarea conacului de la Florica- cel mai potrivit omagiu care poate fi adus familiei Brătianu”

Proiectul de lege privind achiziţionarea domeniului Vilei Florica a fost adoptat astăzi în Camera Deputaților, for decizional. Liberalii argeșeni se bucură pentru acest moment, dar atrag atenția asupra faptului că, totuși, ministrul Culturii a dat aviz negativ achiziționării în comisia de specialitate a Camerei. Deputatul argeșean Dănuț Bica a susţinut un discurs în care a exprimat punctul de vedere al Grupului parlamentar al PNL privind achiziționarea imobilului „Ansamblul conacului Brătianu – Florica (Vila Florica)”:

”În anul 2013 imobilul și terenul aferent au fost retrocedate moștenitorilor Brătienilor, care, prin încheierea unui contract de comodat, au permis Centrului de Cultură „Brătianu” să funcționeze în această locație până la finalul anului în curs. Din păcate, de patru ani, atât Ministerul Culturii și Identității Naționale cât și Consiliul Județean Argeș nu au reușit să-și exercite dreptul de preemțiune în vederea achiziționării „Vilei Florica”, existând riscul ca aceasta să fie vândută unor investitori privați, care să-i ofere o destinație nedemnă de valoarea sa istorică. Achiziționarea „Vilei Florica” de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în vederea păstrării sale în patrimoniul național, este imperios necesară. Conacul Brătianu-Florica nu este extrem de important numai pentru județul Argeș sau pentru Partidul Național Liberal, ci pentru întreaga națiune română. La Florica s-a scris istorie românească, balcanică și europeană iar în perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cumpărarea conacului de către Minister va constitui cel mai potrivit omagiu care poate fi adus familiei Brătianu”, a declarat deputatul Dănuț Bica.

 

Poziția PNL Argeș în legătură cu achiziționarea ”Vilei Florica” este deja cunoscută, liberalii militând de multă vreme pentru cumpărarea acesteia de către Ministerul Culturii. Trecând însă peste orgoliile politice și peste faptul că în acest moment, parlamentarii PSD din Argeș își arogă acest merit, speranța liberalilor este aceea ca acest monument să fie achiziționat realmente și să nu se ajungă în aceeași situație ca a operei artistului Constantin Brâncuși, ”Cumințenia Pământului”. ”Vila Florica” face parte din patrimoniul național (și aici trebuie să rămână), iar avizul negativ cu privire la achiziționarea ei, dat de ministrul Culturii în Comisia de Specialitate, ridică un mare semn de întrebare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...