ITM Argeș a dat în octombrie amenzi de peste 600.000 de lei!

În cursul lunii octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale:

identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori;

creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna octombrie 2025, se prezintă astfel:

nr. de controale efectuate : 303
nr. de sancțiuni aplicate: 158
valoare totală amenzi: 638.000 lei

În domeniul relaţiilor de muncă:

S-au efectuat 140 controale, s-au aplicat 85 sancţíuni, din care 56 amenzi în valoare totală de 468.500 lei. Astfel, la 11 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată 20 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 360.000 lei.

Principalele deficiențe constatate:
– primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neînmânarea salariatului, anterior începerii activităţii, a unui exemplar din contractul individual de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
II. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 1663 controale. Au fost aplicate 73 sancțiuni, din care 36 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 169.500 lei.

Principalele deficiențe constatate:

– neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicare eveniment, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă, neprezentarea documentelor.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:
– construcţii, exploatare forestieră, transport, distribuție mărfuri, comerț, restaurante și alte servicii de alimentație, service auto, spălătorii auto, activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, activități de investigații și protecție.

Persoanele care vor să sesizeze munca nedeclarată o pot face, în scris, la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește apa potabilă în comuna Buzoești, pe 18 și 19 iunie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești va executa ȋn perioada 18 – 19 iunie 2026, între orele 21:30 – 06:00, lucrări de igienizare rezervoare de înmagazinare apă din stațiile de pompare Vulpești și Cornățel, ȋn comuna Buzoești. În intervalul orar menționat alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă, fiind afectați utilizatorii din satele Bujoreni, Vulpești […]

Citește mai mult...

Cel mai citit poet din Spania și America Latină, argeșeanul Miguel Gane, spectacol-poem la Teatrul Alexandru Davila

Cel mai citit poet din Spania și America Latină, argeșeanul Miguel Gane, va susține joi, 25 iunie, ora 19:00, pe scena Teatrului “Alexandru Davila”, spectacolul-poem intitulat CE AM LĂSAT ÎNTRE NOI. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și în parteneriat cu Centrul “Doina Argeșului” și face parte dintr-un turneu de prezentare și lansare […]

Citește mai mult...

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz 7 și 7B

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz 7 și 7B SC Publitrans 2000 SA Pitești informează publicul călător că, în perioada 17–18 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–16:30, ca urmare a unor restricții temporare de circulație, capătul de linie pentru traseele 7 și 7B va fi mutat provizoriu în stația „Comisariat 1”, pe sensul de […]

Citește mai mult...