Racla cu moaștele Sfântului Nectarie va ajunge la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița

Racla cu moaștele Sfântului Nectarie va ajunge la Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița

În perioada 18–21 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, racla ce conține un fragment din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, cunoscut drept făcător de minuni și vindecător de boli, va fi adusă în Mioveni.

Sfintele moaște, aflate în patrimoniul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Pitești, vor ajunge în dimineața zilei de 18 noiembrie la Spitalul Orășenesc Mioveni, unde personalul medical și pacienții se vor putea închina și ruga pentru binecuvântare și întărire sufletească.

Ulterior, racla va fi așezată în Biserica „Sfântul Nicolae” din Racovița, situată vis-a-vis de Spitalul Orășenesc Mioveni. Pe întreaga durată a prezenței sfintelor moaște, biserica va fi deschisă zilnic între orele 08:00–19:00, iar credincioșii vor putea participa la slujbele rânduite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic”

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic” Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, ne explică astăzi cum trebuie privită o audiere la DNA. În cazul lui Ilie Bolojan, lucrurile sunt simple: omul a fost audiat ca martor, procurorul întreabă, demnitarul răspunde. Perfect. […]

Citește mai mult...

Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii Toamna are… gust, culoare și #tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce împreună peste 100 de #producători locali și meșteri populari din Argeș, #oameni care, prin munca […]

Citește mai mult...

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL angajează

SC Jud Pază și Ordine SRL organizează sesiune de depunere CV-uri în vederea selecției angajării ca și agent de securitate. CV-urile se pot depune la sediul societății din str. Calea Drăgășani, nr. 8, et. 2, Pitești, județul Argeș sau pe mail la adresa judpaza_ag@yahoo.com.

Citește mai mult...