Pensionarii speciali din ministerele Apărării, de Interne și Justiției rămân fără locuințe de serviciu

Pensionarii speciali din ministerele Apărării, de Interne și Justiției rămân fără locuințe de serviciu
Sute de pensionari speciali din ministerele Apărării, de Interne și Justiției vor rămâne fără locuințe de serviciu pentru care în prezent plătesc chirii modice, conform unui proiect de lege inițiat de minsterul Justiției și consultat de G4Media.ro. În prezent, pensionarii speciali din ministerul justiției, spre exemplu, plătesc maxim 200 de lei lunar chirie pentru locuințele de serviciu.
Potrivit proiectului de lege consultat de G4Media.ro, ”Contractul de închiriere a locuinţelor de serviciu încetează la data eliberării din funcţie, inclusiv prin pensionare, a titularului.”

Au fost modificate acest sens prevederile legale menţionate la punctul anterior, cu privire la personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor, poliţiştii de penitenciare, precum şi judecătorii şi procurorii cărora le încetează raporturile de muncă/serviciu, inclusiv prin pensionare.

Contractele de închiriere a locuinţelor de serviciu în curs urmează a înceta în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii; în același termen, titularii contractelor, indiferent de calitatea acestora, sunt obligaţi să le elibereze

În prezent, situaţia locuinţelor de serviciu deținute de instituțiile din sistemul justiției, precum și al Administrației Naționale a Penitenciarelor este următoarea:

la nivelul fondului locativ al Ministerului Justiţiei și al instanţelor judecătoreşti, există un număr de 211 locuinţe de serviciu, din care 53 locuințe sunt ocupate de personalul pensionat/soţ/soţia acestuia, iar 8 sunt neatribuite;
la nivelul Ministerului Public, dintr-un total de 23 locuințe de serviciu, 7 sunt alocate unor procurori pensionari, iar 8 sunt neatribuite;
la nivelul fondului locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate există un număr de 178 locuinţe de serviciu, din care 88 locuințe sunt ocupate de personalul pensionat/soţ/soţia acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...