Ion Mînzînă: Am revenit astăzi la podul din comuna Căteasca, un obiectiv care, din păcate, ne-a ridicat numeroase probleme

Astăzi, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, au efectuat o vizită de lucru la podul din comuna Căteasca. Scopul vizitei a fost verificarea stadiului lucrărilor de execuție a pragurilor de fund și a lucrărilor de stabilizare a malurilor. La fața locului au fost prezenți și specialiști din aparatul tehnic al Consiliului Județean, precum și reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea.
„Am revenit astăzi la podul din comuna Căteasca, un obiectiv care, din păcate, ne-a ridicat numeroase probleme. Din cauza unei proiectări greșite și a unei abordări tehnice, în urmă cu mai mulți ani, necorespunzătoare pentru un pod de o asemenea importanță, a fost necesar să intervenim prin lucrări de amenajare a două praguri de fund și de stabilizare a malurilor. În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, urmând să fie finalizată consolidarea malului stâng pe o lungime de 116 metri. Experții au semnalat existența unui risc real de prăbușire, motiv pentru care intervenția a fost absolut necesară. Această investiție este finanțată integral de Consiliul Județean Argeș, care și-a asumat responsabilitatea pentru remedierea situației. Ne propunem ca, în cursul anului viitor, podul să fie redat circulației în condiții de maximă siguranță. Este o lucrare deosebit de importantă pentru locuitorii care utilizează această legătură rutieră rapidă între autostradă și zona Topoloveni–Leordeni–Călinești. Lucrările se desfășoară conform graficului, iar finanțarea este asigurată în totalitate de Consiliul Județean Argeș. Suntem convinși că realizăm o investiție utilă și necesară pentru cetățenii din această zonă de confluență rutieră.” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
„Am venit astăzi, alături de conducerea Consiliului Județean Argeș, pentru a verifica stadiul lucrărilor la podul din comuna Căteasca – o investiție importantă pentru locuitorii din zonă și pentru localitățile din această parte a județului, care beneficiază de legătura directă cu autostrada A1. Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, pentru implicare și pentru alocarea fondurilor necesare consolidării podului, astfel încât acesta să poată fi redat cât mai curând circulației. Deși responsabilitatea lucrării aparține fostului constructor, procedurile juridice aflate pe rol au întârziat realizarea acestor lucrări. Tocmai de aceea apreciez decizia administrației județene ca, la recomandarea specialiștilor, să demareze aceste lucrări necesare pentru asigurarea stabilității și siguranței podului, astfel încât locuitorii din zonă și nu numai să poată beneficia cât mai repede de această legătură rutieră esențială.” – Ioana Făcăleață, prefectul Județului Argeș.
Detalii tehnice ale investiției:
# Obiectiv: Execuția pragului de fund și lucrări de stabilizare a malurilor aferente podului situat pe DJ 703B, la km 85+328, în comuna Căteasca, județul Argeș.
# Valoare totală: 16.674.490,71 lei (cu TVA), din care C+M: 11.381.796,78 lei (cu TVA).
# Stadiu: 90% realizat – rămân de executat aproximativ 116 metri liniari de consolidare a malului stâng.
Lucrări efectuate:
# Stabilizarea malurilor drept și stâng pe o lungime de câte 416 ml, prin anrocamente cu greutăți de 1.000–2.000 kg, dispuse într-un prism fundat pe o saltea dublă umplută cu nisip și prevăzută cu geotextil;
# Realizarea a două praguri de fund: primul amplasat la circa 10 metri în aval de pod, iar al doilea la aproximativ 118 metri de primul; acestea sunt realizate din anrocamente fundate pe un strat de geotextil, la o adâncime de 3,5 metri sub nivelul talvegului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bradu: Centru modern pentru copiii cu dizabilități

În comuna Bradu a fost inaugurat astăzi Centrul de zi de recuperare pentru #copiii cu dizabilități, ale cărei construcție și dotări au fost finanțate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. „La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, prefectul județului Argeș, Făcăleaţă Ioana, deputatul […]

Citește mai mult...

Seminar internațional pe dezvoltare rurală, la CJ Argeș / Argeșul a aderat la ORU Fogar

Consiliul Județean Argeș a găzduit astăzi un eveniment important pentru viitorul comunităților locale: Seminarul Internațional „Politici Comparate de Dezvoltare Rurală” coordonat de Organizația Regiunilor Unite Fogar. Evenimentul a marcat și validarea județului Argeș urmează ca membru al ORU Fogar, organizație internațională care reunește regiuni de pe toate continentele pentru a promova interesele locale la nivel […]

Citește mai mult...

Mioveni: Program de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), din domeniul Inginerie Industrială

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Energetică și Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, organizează la Mioveni, pentru al 16-lea an consecutiv, admiterea anticipată pentru programul de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), din domeniul Inginerie Industrială. Programul educațional se desfășoară în baza parteneriatului dintre Academia Oamenilor de Știință […]

Citește mai mult...