ANAF notificǎ companiile de stat care înregistrează obligatii fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate până la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligații fiscale.

Totalul obligațiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 și neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale publicate pe site-ul www.anaf.ro/restante este de 9.423.537.048 de lei.

Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanțe. Scopul acestor notificări este:
– informarea companiilor de stat cu privire la obligațiile restante,
– îndrumarea acestora către conformarea la plată,
– prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii.

Companiile de stat pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, cu respectarea condițiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală.

Formularul pentru cererea de eșalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF, la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/D8.html

Totodată, informăm companiile de stat asupra faptului că neachitarea până la sfârșitul lunii noiembrie 2025 a obligațiilor fiscale restante, va determina ANAF să întreprindă demersurile necesare prevăzute de lege, în vederea recuperării acestora, inclusiv demararea sau continuarea, după caz, a măsurilor de executare silită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...