Andrei Gerea: “Tăriceanu are dreptate când spune că România a devenit o țară de desfacere pentru mașinile SH”

Chestorul Camerei Deputaților, argeșeanul Andrei Gerea, a participat, miercuri, la o vizită de lucru pe care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au avut-o la uzina Dacia.  Fostul ministru al Economiei a evidențiat importanța vizitei, menționând că liderii Legislativului și ai partidelor care formează alianța de la guvernare au discutat aspecte de interes deosebit pentru producătorul de la Mioveni.  “Vizita de miercuri a fost una în premieră în care la uzină au ajuns ambii președinți ai celor două Camere ai Legislativului românesc. Cred că este bine că cei doi președinți au venit la Mioveni pentru că au putut să se consulte în mod direct cu cel mai important agent economic din țară despre o serie de modificări precum trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat sau despre taxa de mediu. Călin Popescu Tăriceanu are dreptate când spune că România a devenit o țară de desfacere pentru mașinile second hand. Și cea mai simplă soluție ar fi ca românii să aibă o putere de cumpărare similară cu a celorlalți cetățeni europeni din statele dezvoltate. Până vom ajunge însă la acest nivel, pentru că trebuie să fim realiști, trebuie găsită o formulă prin care să echilibrăm balanța dintre mașinile noi și cele second hand, să utilizăm corect principiul poluatorul plătește și să realizăm o creștere a accesibilității prin programul Rabla. Dacia are nevoie de infrastructură și în această guvernare deja a fost scoasă la licitație prima bucată Pitești-Curtea de Argeș din tronsonul Pitești- Sibiu, s-au făcut pași importanți și pentru restul tronsonului de autostradă precum și pentru Pitești-Craiova.  Cred că este foarte important și faptul că a fost o vizită realmente de lucru, nu una cu caracter electoral. Am fost, și ca ministru al Economiei, și ca ministru al Mediului de afaceri, și ca parlamentar, un susținător al Daciei. La fel cum și președintele Călin Popescu Tăriceanu a susținut uzina Dacia și industria auto în general. Fără vizite doar în campanie electorală, ci cu multă efort. Și Dacia, la fel ca și restul companiilor, au nevoie de stabilitate în legislația muncii, în cea fiscală. Și cred că, din acest punct de vedere, ALDE și PSD au demonstrat seriozitate”, a afirmat deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...