Fiecare declarație a lui Dragoș Predescu amintește doar de perioada în care Argeșul a fost pus ”pe pauză” din cauza liberalilor

Fostul prefect liberal de Argeș, Dragoș Predescu, revine cu un nou atac populist, acuzând Consiliul Județean Argeș că „tace” în privința turismului, în timp ce județul ar pierde turiști. Ceea ce omite însă să spună este că în perioada în care a condus Prefectura Argeș, Predescu a fost chiar cel care a frânat proiectele majore de dezvoltare ale județului, inclusiv investițiile în infrastructura turistică.
Predescu vorbește astăzi despre „lipsa de viziune”, dar uită că din cauza blocajelor administrative și politice impuse de guvernarea liberală, multe proiecte cu fonduri europene și PNRR au fost întârziate. Guvernul condus de colegul său de partid, Ilie Bolojan, a dus economia în cap prin măsuri de austeritate care au afectat inclusiv finanțările pentru turism și cultură.
În realitate, Consiliul Județean Argeș nu doar că nu tace, ci a prezentat concret cele mai mari investiții din regiunea Sud-Muntenia pentru punerea în valoare a patrimoniului și culturii locale – de la Cetatea Poenari, până la Muzeul Județean Argeș și Galeria de Artă, toate susținute prin fonduri nerambursabile atrase de actuala conducere.
Predescu, în stilul său caracteristic, preferă să chițăie de pe margine, încercând să stârnească zgomot politic în jurul unui subiect despre care nu are nici experiență, nici competență. Este paradoxal ca tocmai el, omul care a blocat investițiile, să ceară astăzi „transparență” și „strategie”.
Adevărul e simplu: Argeșul are proiecte, are direcție și are echipă, în timp ce fostul prefect liberal are doar vorbe goale.
Predescu încearcă să se reinventeze politic, dar fiecare declarație a sa amintește doar de perioada în care Argeșul a fost pus pe pauză – din cauza liberalilor care acum pozează în moraliști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...