Forțe suplimentare pe teren pentru reluarea alimentării cu gaze în Mioveni

Forțe suplimentare pe teren pentru reluarea alimentării cu gaze în Mioveni

Ieri dimineață, la prima oră, Primăria orașului Mioveni a transmis un nou apel către conducerea ENGIE România, solicitând suplimentarea echipelor de intervenție aflate pe teren, informează primarul Aurel Costache.

Cu sprijinul președintelui ENGIE România, domnul Nicolas Richard, în cursul serii de ieri, în jurul orei 19:00, a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Primăriei Mioveni, unde au participat domnul Cornel Marinescu, director al Regionalei Vest Distrigaz România, domnul Florin Săndulescu, director Distrigaz Argeș, precum și reprezentanți ai conducerii Distrigaz Sud Rețele, domnii Eduard Diguță și Liviu Drăgoi.

”Împreună, am analizat situația existentă pe teren și am stabilit măsuri urgente pentru accelerarea intervențiilor.
Ca urmare a solicitărilor repetate transmise de Primăria orașului Mioveni, președintele ENGIE România, domnul Nicolas Richard, m-a contactat astăzi și mi-a comunicat trimiterea în teren a încă 30 de specialiști, care se vor alătura echipelor deja prezente, pentru desfășurarea unei acțiuni eficiente și coordonate în beneficiul cetățenilor.
În acest moment, aproximativ 115 experți ENGIE, veniți inclusiv din alte județe ale rețelei Distrigaz, lucrează zilnic pentru reluarea completă a alimentării cu gaze, în condiții de siguranță maximă.
Totodată, echipele Distrigaz Sud Rețele sunt permanent în teren, coordonând operațiunile tehnice de repunere în funcțiune a grupurilor de alimentare și verificând, pas cu pas, reluarea fluxului de gaze în zonele afectate.
În paralel, intervin și operatori privați autorizați ANRE, sosiți la solicitarea proprietarilor sau administratorilor de bloc, care au cerut programări pentru verificări și reconectare.
Înțeleg pe deplin nemulțumirea firească a cetățenilor, însă vă asigur că siguranța fiecărei locuințe rămâne prioritatea absolută. Procesul este unul complex și presupune verificări individuale înainte de reconectare, tocmai pentru a preveni orice risc.
Mâine se împlinește o săptămână de la producerea incidentului, iar echipele de intervenție continuă să lucreze neîntrerupt, zi de zi, pentru restabilirea completă a alimentării cu gaze în orașul Mioveni.
Vom rămâne alături de aceste echipe până la reluarea integrală a serviciului, în condiții de deplină siguranță.”, a transmis Aurel Costache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...