Firmă de construcții din Argeș s-a ales cu plângere penală. A plecat și cu banii și cu schela și nici nu a făcut lucrarea

SC Kids Taxi Original SRL, cu sediul în Mărăcineni, sat Argeșelu, s-a ales cu plângere penală. Potrivit plângerii, Deliu Andreea a semnat ca primarul, „făptașul” fiind Deliu Ionuț. Omul a luat bani împrumut, a mai împrumutat și peste 400 popi metalici, a sustras și o schelă, apoi și-a luat catrafusele și dus a fost.
SC Drumarg Top 2005 SRL a încheiat în 10 septembrie un contract cu SC Kids Taxi Original SRL, contract prin care SC Kids Taxi Original SRL se angaja ca în termen de trei luni să execute prestări servicii de execuție fațade, scări, montaj gresie, faianță, parchet, etc.
Cele două firme au bătut palma și Ionuț Deliu a început să care schele, însoțit de muncitori, în locul unde trebuiau făcute lucrările. Cum beneficiarul avea schelă, Deliu a lăsat schela lui depozitată în curtea beneficiarului și a început, alături de muncitori, să monteze schela SC Drumarg Top 2005. Între timp, s-a văitat la proprietarul firmei că are nevoie de niște popi metalici, 404 la număr, pentru o altă lucrare. Administratorul firmei i-a dat popii cu împrumut și i-a pus la dispoziție și o mașină care a dus popii la Mărăcineni. Mai mult, Deliu i-a cerut administratorului Drumarg Top 2005 și bani pentru a finaliza o lucrare, după care o poate începe pe a acestuia, așa că acesta l-a împrumutat pe Deliu cu suma de 31.000 lei, rămânând ca până la finalizarea lucrării acei bani să fie restituiți. Numai că Deliu a plecat și cu banii, și, potrivit plângerii penale, a mai sustras din curtea SC Drumarg Top 2005 și o schelă, cât despre popii metalici, nici vorbă să îi mai aducă înapoi.
Păgubitul susține în plângere că verificând camerele de vedere a concluzionat că angajații SC Kids Taxi Original SRL sunt cei care au luat schela.
Administratorul SC Drumarg Top 2005 l-a sunat pe Ionuț Deliu pentru a-i restitui popii metalici și schela, dar când a văzut că este mințit, a depus plângere penală.
Aveți grijă cu ce firme lucrați! Țepari sunt la tot pasul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a tras cortina peste manifestările din cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026.

Asemenea pieselor unui puzzle, fiecare eveniment organizat în cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026 și-a avut locul și rolul său, conturând, pas cu pas, imaginea unei sărbători care a marcat cei 541 de ani de la prima atestare documentară a orașului. În perioada 26–29 iunie, Mioveniul a găzduit o serie de manifestări ce au reunit momente […]

Citește mai mult...

O săptămână în care Argeșul a fost capitala europeană a kaiacului și canoei maraton!

În perioada 21-28 iunie, baza nautică de la Bascov-Budeasa a găzduit Campionatul European de Kaiac-Canoe Maraton 2026, una dintre cele mai importante competiții ale acestui sport, la care au participat aproximativ 500 de sportivi din 30 de țări europene. „Mă bucur că, pe lângă organizarea excelentă a acestui eveniment internațional, unde și Consiliul Judetean Arges […]

Citește mai mult...

Lucrările la DJ 679 au ajuns la 37%

Modernizarea Drumului Județean 679 a ajuns la un grad de execuție de 37%. Astăzi, 1 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona traversată de DJ 679, au verificat în teren stadiul lucrărilor și evoluția investiției. „DJ 679 este unul dintre […]

Citește mai mult...