
Într-un moment în care mii de familii din Mioveni se confruntă cu lipsa gazelor naturale, consilierii locali ai PNL Mioveni au ales să transforme o situație tehnică delicată într-un subiect de dispută politică.
Convocarea unei ședințe de îndată a Consiliului Local, cu scopul de a solicita acordarea de ajutoare financiare generale tuturor locatarilor afectați, a demonstrat necunoașterea cadrului legal și lipsa de responsabilitate față de rigorile administrației publice.
Reprezentanții Primăriei Mioveni au explicat clar, în plenul ședinței, că legea nu permite acordarea generalizată de ajutoare, acestea fiind destinate exclusiv persoanelor vulnerabile, identificate prin anchete sociale individuale, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 55/2025 și legislației privind asistența socială.
În loc să se alăture eforturilor administrației locale, care lucrează în regim continuu alături de ISU Argeș, Prefectura Argeș, ANRE, Transgaz, Distrigaz Sud Rețele și Engie România, pentru reluarea alimentării cu gaze, PNL Mioveni a preferat să lanseze un demers populist, fără fundament legal și fără efect concret pentru cetățeni.
Este regretabil că, într-o situație în care oamenii așteaptă soluții reale, sprijin și claritate, unii aleși locali aleg să caute capital politic în loc să contribuie constructiv la rezolvarea problemei.
Administrația orașului Mioveni a acționat încă din prima zi a incidentului în mod responsabil, transparent și legal, menținând contact permanent cu toate instituțiile abilitate și solicitând Guvernului României și ANRE adoptarea de măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor afectate și stabilirea cauzei tehnice a incidentului.
Într-un moment în care comunitatea dă dovadă de solidaritate și răbdare, politizarea unei crize tehnice este un gest lipsit de decență și respect față de cetățeni.



