Deputaţii au votat introducerea serviciului militar voluntar, pe timp de pace

Deputaţii au votat, miercuri, cu 263 de voturi ”pentru”, 11 contra şi 13 abţineri introducerea pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ, pentru cetăţenii care doresc să aibă o pregătire militară. Proiectul merge la Senat, for decizional în acest caz.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru îndeplinirea pe timp de pace, în mod voluntar, a serviciului militar activ de către cetăţenii care doresc să aibă o pregătire militară, prin introducerea unui nou concept de „soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naţionale”.

Noul concept este o formă de îndeplinire pe bază de voluntariat a serviciului militar activ pe timp de pace, se adresează tuturor cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit alte forme ale serviciului militar, constă în participarea la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni.

Pe timpul participării la programul de pregătire militară de bază, participanţii beneficiază gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi de o soldă lunară aferentă funcţiei de soldat.

După finalizarea programului de pregătire militară de bază, participanţii primesc o indemnizaţie de 3 câştiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, sunt luaţi în evidenţă de către centrele militare şi se introduc în rezerva operaţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...