Gentea: Astăzi, Apă Canal 2000 S.A. a predat amplasamentul pentru lucrările din zona centrală a Piteștiului

Astăzi, Apă Canal 2000 S.A. a predat amplasamentul pentru lucrările din zona centrală a Piteștiului, a anunțat primarul Cristian Gentea.

”Începem modernizarea rețelelor de apă și canalizare – peste 12 km de conducte de apă și 5,7 km de canalizare, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD), unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din țară.

Lucrările vizează străzile: Bulevardul Petrochimiștilor, Frații Golești, Gheorghe Doja, Constructorilor, Vasile Pârvan, Calea Craiovei, Smârdan, Tineretului, Câmpului, Independenței, Intrarea Nicolae Dobrin, Narciselor, Tudor Arghezi, Calea Drăgășani, Aleea Poieniței, Alexandru Vălescu, Oituz, Cuza Vodă, Mihai Eminescu, Traian Vuia, Pictor Nicolae Grigorescu, Smeurei, Trivale, şi altele.

Este un proiect complex, prin urmare, ne-am întâlnit în prima ședință de lucru cu toate societățile, constructorii, furnizorii de servicii publice, așa încât toate problemele de planificare, organizare și desfășurare a șantierelor să aibă soluții și să creeze un disconfort cât mai mic pentru cetățeni.”, a declarat Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...