CNS „Cartel Alfa” anunţă protest al salariaţilor din asistenţă socială şi protecţia copilului

Salariaţii din asistenţă socială şi protecţia copilului vor protesta miercuri, 22 octombrie, timp de două ore, în faţa Ministerului Muncii din Bucureşti reclamând „lipsa de responsabilitate şi profesionalism” cu care Guvernul României „tratează sistemul de asistenţă socială”, despre care sindicaliştii spun că este „în colaps financiar”. Aceştia îi acuză pe reprezentanţii ministerului că nu au actualizat tandardele de cost la nivelul anului 2025.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale este primul răspunzător pentru situaţia actuală din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului prin neactualizarea standardelor de cost la nivelul anului 2025, astfel că majorarea preţurilor la utilităţi, alimente, medicamente şi igienico-sanitare, creşterea TVA-ului şi creşterea inflaţiei au dus la o discrepanţă majoră între fondurile asigurate din bugetul de stat şi costurile reale pentru buna desfăşurare a activităţii şi îngrijirea beneficiarilor de servicii sociale, precizează Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Federaţia FNS Pro.Asist şi Cartel Alfa îşi exprimă nemulţumirea faţă de atitudinea premierului Ilie Bolojan şi a preşedintelui Nicuşor Dan care „au ignorat toate solicitările” sindicatelor pentru un dialog „corect şi implicat”, toate informările privind situaţia specială în care se află sistemul public de asistenţă socială – finanţare insuficientă, deficit de personal, deprofesionalizarea sistemului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...