Amendă pentru șoferii care blochează banda cu verde intermitent la dreapta

Când intersecția este prevăzută cu o bandă dedicată semaforului verde intermitent la dreapta, nu ai voie să circuli pe aceasta decât dacă urmează să virezi la dreapta.

Această bandă este prevăzută, în general, cu un marcaj care te obligă să virezi la dreapta. Sau poate fi amplasat doar un indicator care stabilește pe ce bandă trebuie să circuli, în funcție de direcția în care urmează să mergi.

Șoferii care folosesc banda destinată virajului la dreapta iar când ajung la semafor trec de marcaj și se bagă în fața celor care așteaptă la roșu riscă să-și piardă permisul.

„La semnalul roșu vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat”, stabilește Art. 83, alin. (2), din legea circulației.

Dacă, însă, blochezi banda dedicată virajului la dreapta, fiindcă aștepți să se pună verde pentru a merge înainte, poți fii amendat. În funcție de situație, se poate aplica sancțiunea pentru nerespectarea regulilor de circulație pe benzi sau nerespectare a marcajelor și indicatoarelor de obligare.

În schimb, dacă drumul nu are o bandă amenajată special pentru virajul la dreapta, aceasta poate fi folosită și de cei care merg înainte. Și nu se va considera încălcare a legii dacă o blochează când stă la roșu, chiar dacă e verde intermitent la dreapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...