Protest în fața Prefecturii Argeș

Membri din Argeș ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ SIPA Muntenia protestează în aceste clipe în fața Prefecturii. Câțiva zeci de sindicaliști s-au strâns în centrul Piteștiului, unde cer drepturi salariale mai mari. Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis să înceapă din 2 octombrie protestele în toată țara. Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.  În plus, profesorii sunt nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. Astfel, în urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50%, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...

Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu și-a botezat fiica

Weekendul trecut, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săpata, micuța Amira Nicoleta, fiica primarului comunei Săpata, Laurențiu Micu, și a soției sale, Ramona, a primit Sfânta Taină a Botezului. Nașii de botez au fost Cristi Funie, director general al Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș, și soția sa, Gabriela. Alături de părinți, […]

Citește mai mult...

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac!

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac! Astăzi, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, s-a întâlnit cu cei 23 de elevi care vor reprezenta orașul nostru în cadrul Taberei internaționale de vară Pitești – Kragujevac, proiect cu o tradiție de peste 45 de ani, desfășurat pe bază de […]

Citește mai mult...