Pilotul Valentin Porcișteanu- acțiune alături de IPJ Argeș

Valentin Porcișteanu, pilot de raliuri foarte cunoscut, a deschis azi cu o demonstrație de frânare de urgență, seria de acțiuni organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității. „Am exemplificat astăzi, aici, mai multe frânări de urgență, un exercițiu pe care îl facem și noi la probele practice ale cursurilor de conducere defensivă. Foarte mulți șoferi se confruntă cu probleme când vine vorba de acest test, pentru că le e teamă să frâneze, nu știu să frâneze corect, iar atunci când fac acest exercițiu, unii dintre ei reușesc abia la a zecea încercare să oprească mașina așa cum ar trebui. Asta este grav, pentru că atunci când vor întâlni o situația similară în trafic, nu vor avea mai multe șanse, ci una singură”, a spus Valentin Porcișteanu. El a explicat că a exemplificat frânări de urgență la diferite viteze, pentru a demonstra că distanța necesară pentru oprirea în siguranță crește foarte rapid odată cu viteza. La rândul său, șeful IPJ Argeș, comisarul șef Bogdan Berechet, a apreciat rolul educativ al acțiunii de prevenire. „Am ales să deschidem Săptămâna Prevenirii Criminalității printr-o demonstrație de frânare a cunoscutului pilot de curse Vali Porcișteanu. Este o campanie care se adresează participanților activi la trafic, atât conducătorilor auto cât și pietonilor”, a declarat Bogdan Berechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...