Amenzi de până la 50 000 de lei pentru cei care nu dețin autorizații se securitate la incendiu. Află care e situația în județul Argeș

La 30 septembrie a expirat termenul prorogat pentru obținerea autorizației de securitate la incediu. De la 1 octombrie  ISU Argeș are cadru legal pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale celor care nu dețin astfel de autorizații. La nivelul județului Argeș există nenumărate astfel de cazuri, căci potrivit ISU Argeș în primele 8 luni ale acestui an, proprietarii sau beneficiarii clădirilor au făcut 725 de solicitări pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. În urma verificărilor tehnice și lucrărilor din teren au fost emise de ISU Argeș 141 de avize de securitate la incendiu și 119 autorizații de securitate la incendiu. Obligația de a solicita aceste autorizații cade, potrivit legislației în vigoare, în sarcina beneficiarilor și ar fi bine să se grăbească să facă astfel de solicitări căci amenzile sunt extrem de mari- între 20 de mii și 50 de mii de lei.

În cazul în care nu sunteți siguri dacă aveți sau nu nevoie de astfel de autorizații trebuie să știți că există o platformă on-line sub forma unui ghid practic prin intermediul căreia puteți verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...