Ștefan cel Mare: Consultații și analize gratuite

În zilele de 11, 18 și 19 octombrie, persoanele din Ștefan cel Mare vor beneficia de testări și controale medicale gratuite în cadrul caravanei ”Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și ajunsă la a XII-a ediție consecutivă. Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte din materiile fecale, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și calculul indicelui de masă corporală. Aceste testări vor fi realizate de către medici specialiști, asistente medicale și elevi voluntari de la școli postliceale sanitare. Vor fi organizate două vizite în localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare – Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfânților Mihail și Gavriil! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Citește mai mult...