A început recrutarea pentru o nouă sesiune de admitere în Poliție

Poliția Română a anunțat demararea procesului de recrutare pentru o nouă sesiune de admitere la școlile postliceale, vizând formarea viitorilor agenți de poliție, cei interesați putând să se înscrie până pe 17 octombrie. Sunt disponibile în total 1.640 de locuri, distribuite între două unități de învățământ.
Conform unui comunicat de presă al instituției, cea mai mare capacitate de recrutare o are Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, cu 1.340 de locuri aprobate, în timp ce Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca oferă 300 de locuri.

Atenție, cererile-tip se transmit exclusiv în format electronic la adresa de e-mail a unității de recrutare (inspectoratul de poliție județean) de care aparține candidatul cu domiciliul, și nu direct la școlile de poliție. Perioada de înscriere se încheie pe 17 octombrie 2025, fiind posibilă trimiterea documentelor inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Candidații interesați își pot exprima opțiunea de înscriere la o singură școală.

Data limită pentru depunerea dosarului de recrutare în format complet este 3 noiembrie 2025.

Sesiunea de admitere presupune parcurgerea mai multor etape de selecție, astfel că după încheierea perioadei de recrutare, urmează evaluarea psihologică, și proba de evaluare a performanței fizice – programată între 7 și 12 noiembrie 2025 – indiferent de școala aleasă.

Candidații care promovează testul fizic vor susține proba de evaluare a cunoștințelor pe 15 noiembrie 2025, la sediul unității de învățământ pentru care au optat.

Această probă constă într-un test grilă, cu întrebări din următoarele discipline: limba română și o limbă străină (engleză sau franceză, la alegere), legislație specifică Ministerului Afacerilor Interne și a instituțiilor politice, educație civică și cetățenească, la care se adaugă exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză și a deprinderii raționamentului logic.

Ultima etapă, examinarea medicală, se va desfășura în perioada 24 noiembrie – 19 decembrie 2025, fiind efectuată în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate până pe data de 24 decembrie 2025.

În cadrul acestei sesiuni, există și o cale alternativă de admitere: candidații care au fost respinși la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, dar care au obținut cel puțin media minimă de admitere, pot fi repartizați pe locurile de la școlile postliceale fără concurs de admitere, cu condiția să îndeplinească criteriile de selecție și să își exprime opțiunile până la data de 20 octombrie 2025. Acești candidați vor susține examinarea medicală între 22 octombrie și 11 noiembrie 2025.

Anul trecut, un ordin al MAI a modificat unele reguli referitoare la examinarea tatuajelor și a elementelor ornamentale aplicate pe sau în corpul candidaților, precum și la procedura de contestare a inaptitudinii medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: Dezbatere publică – Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) – Zona Tancodrom

Primăria Municipiului Pitești invită cetățenii interesați să participe la ședința de dezbatere publică organizată în cadrul procesului de consultare a publicului privind propunerea preliminară a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) pentru schimbarea zonei funcționale și reglementarea urbanistică în vederea realizării de investiții de interes public local – Zona Tancodrom. Data: 23 iulie 2026; Ora: 16:30; Locația: […]

Citește mai mult...

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de repartizare a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională este de 99,89%

Ministerul Educaţiei anunţă că a publicat, miercuri, rezultatele repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională, rata de repartizare fiind de 99,89%. Practic, au fost repartizaţi computerizat aproape toţi absolvenţii care au completat opţiuni, peste 62% dintre ei fiind admişi la prima opţiune, arată reprezentanţii ministerului. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a […]

Citește mai mult...

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a!

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a! Peste 100 de copii și tineri, alături de coordonatori și meșteri populari, participă în aceste zile la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a, eveniment organizat de Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. […]

Citește mai mult...