Legea manualelor școlare- în consultare publică

Ministerul Educației Naționale (MEN) a informat că a lansat în consultare publică proiectul legii manualului școlar. Obiectivul actului normativ îl reprezintă reglementarea regimului manualului școlar în învățământul preuniversitar, se precizează într-un comunicat al MEN. Potrivit proiectului de lege, manualul școlar este un bun de interes public, principalul instrument de lucru al elevului și reflectă lectura personalizată a programei, efectuată de echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învățare și grupuri-țintă.Elaborarea manualelor școlare se realizează de autori/grupuri de autori, în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calității științifice, se mai arată în comunicatul MEN. Selecția va fi operată de grupuri de experți ai Centrului Național de Evaluare și Examinare și ai Institutului de Științe ale Educației. Ulterior, MEN va achiziționa conceptul/conținutul manualului școlar de la autori/grupurile de autori. Potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Ministerul Educației are obligația de a asigura manuale școlare în conformitate cu programele școlare în vigoare, atât pentru învățământul de stat, cât și pentru învățământul particular obligatoriu acreditat/autorizat. În urma consultării publice, ministerul va transmite spre aprobare Parlamentului varianta finală a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...