Argeș: A murit un mare om de cultură!

Consiliul Județean Argeș își exprimă regretul profund pentru trecerea la cele veșnice a Cetățeanului de Onoare al județului Argeș, Costin Alexandrescu, personalitate emblematică a culturii argeșene și naționale.

Născut la 24 noiembrie 1936, în Stolniceni, comuna Ocnele Mari, județul Vâlcea, a condus, între 1968 și 2009, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș (actualul Centrul Doina Argeșului), dedicându-și întreaga viață promovării valorilor culturale și tradițiilor populare.

În august 1975, alături de maestrul coregraf Leonte Socaciu și colegi de la Casa de Cultură „George Topîrceanu”, a pus bazele Festivalul de Folclor Carpați, a cărui primă ediție a avut loc la Curtea de Argeș. Festivalul a devenit o manifestare tradițională, iar din 1990 a căpătat caracter internațional.

Printre numeroasele distincții, amintim: Medalia „Meritul Cultural”, Premiul OPERA OMNIA pentru păstrarea și conservarea culturii tradiționale argeșene, Medalia „Universul Satului Românesc”, Titlul de excelență, Premiul pentru management cultural și, în cele din urmă, titlul de Cetățean de Onoare al județului Argeș.

Moștenirea sa culturală va rămâne vie, iar generațiile viitoare îi vor cunoaște numele și contribuția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„AVENTURI PE CONTRASENS” – o comedie plină de umor, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul la spectacolul „AVENTURI PE CONTRASENS”, în regia lui Dan Tudor – o comedie fantezistă actuală, care promite hohote de râs! Sâmbătă, 14 noiembrie 2026 Ora 19:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni Vârsta recomandată: 12+ Preț bilet: 70 lei Biletele pot fi […]

Citește mai mult...

Muzeul Județean Argeș invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de Ion Pantilie

Muzeul Județean Argeș organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de artistul plastic Ion Pantilie. Expoziția propune o incursiune într-un univers artistic în care lumina devine element esențial al expresiei plastice. Prin subtilitatea raporturilor cromatice, transparențe și construcții […]

Citește mai mult...

Continuă acțiunile de igienizare și întreținere a fântânilor publice din Mioveni

Autoritățile din Mioveni continuă programul de întreținere și igienizare a fântânilor publice din oraș, prin intermediul echipelor Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC), care intervin etapizat, în funcție de starea și necesitățile fiecărui obiectiv. Acțiunile au ca scop menținerea curățeniei, asigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă și păstrarea unui aspect îngrijit al fântânilor publice, aflate în […]

Citește mai mult...