Tragedie pe șosea: trei persoane și-au pierdut viața într-un accident grav

Tragedie pe șosea: trei persoane și-au pierdut viața într-un accident grav

Un accident deosebit de grav a avut loc miercuri dimineață, la ieșirea din pasajul de la Bascov, soldat cu pierderi de vieți omenești. Potrivit informațiilor transmise de echipele de intervenție, la sosirea la fața locului au fost identificate trei victime.

Inițial, două dintre acestea au fost găsite decedate, iar cea de-a treia, o persoană inconștientă, se afla încarcerată. Pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei și predarea acesteia echipajelor medicale. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, medicii au declarat ulterior decesul.

Astfel, bilanțul tragic al accidentului este de trei persoane decedate: două femei și un bărbat.

Autoritățile au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanțe și polițiști, care au asigurat zona și au gestionat intervenția.

Traficul rutier în zonă a fost restricționat pe durata operațiunilor de salvare și de efectuare a cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Vom amenaja un spațiu dedicat baschetului, cu nocturnă și camere de supraveghere!

În Parcul Lunca Argeșului va fi amenajat un spațiu dedicat baschetului, cu nocturnă. „Avem un loc perfect pentru un nou teren de baschet: pe platoul din zona sudică a Parcului Lunca Argeșului! Relocăm terenul modular de 3×3 în Piața Primariei, și vom amenaja un spațiu dedicat baschetului, cu nocturnă și camere de supraveghere!”, transmite Cristian […]

Citește mai mult...

Noi plecări voluntare la Dacia, din zona de inginerie

Aproximativ 200 de ingineri și specialiști din cadrul Centrului Tehnic Titu și din cadrul Automobile Dacia vor putea să beneficieze de sume importante de bani în cadrul unei campanii de plecări voluntare inițiate de companie. Potrivit unor surse din interiorul Dacia, campania face parte din programul Renault Group de reducere a personalului din zona de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Teatru în Stradă PISTF revine la Pitești, cu ediția a IV-a!

Festivalul Internațional de Teatru în Stradă PISTF revine la Pitești, cu ediția a IV-a! În primul weekend al verii, Piteștiul devine, din nou, scenă deschisă pentru spectacolele de teatru în aer liber, prin desfășurarea celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Teatru în Stradă – Pitești International Street Theatre Festival (PISTF), în perioada 5 […]

Citește mai mult...