Atac furibund al vicelui Ionică la adresa contracandidaților!

Sătul de dezbaterile electorale televizate în care fiecare spune ce vrea, candidatul PSD pentru Primăria Pitești, viceprimarul în funcție Cornel Ionică iese la atac și dă cărțile pe față. Prima victimă este candidatul UNPR la Primărie, Sanda Fulga, care are o activitate ca și inexistentă în Consiliul Local, unde a fost aleasă în 2012 din partea PP-DD. “Unii vin degeaba în CL, nu știu nici ce buget are Piteștiul! Am văzut niște idei ale doamnei Fulga departe de ce s-a întâmplat aici. În CL nu și le-a exprimat!”, spune Ionică. Viceprimarul Ionică spune că fără colaborarea cu CL nu putea face nimic, acest mandat fiind unul record pentru Pitești, fiind terminate aproape toate proiectele cu finanțare europeană, cu o valoarea colosală, mai puțin școala nr 19, care este încă în lucru). “Nu mă dezic de colegii din Consiliul Local, proiectele propuse au fost votate 98% de toată lumea. Dar ne batem la tv că dacă vin eu la Primărie voi reduce taxele și impozitele, în condițiile în care în Pitești acestea n-au mai fost mărite de 8 ani! Când e să iei 2 lei în plus pentru un garaj, jumătate de consilieri nu votează. Unii vin degeaba în CL, să vedeți știință pe ei! Nu spun că lucrurile sunt ca mine, că știu totul, vai de mama mea! Dar cheia succesului este să nu crezi că știi totul! Fiecare are știința lui și nu știi de unde sare iepurele. Spune un distins candidat că cine nu vede că s-a făcut ceva în Pitești dă dovadă de autism. S-au realizat cele mai multe proiecte, cu alți bani decât cei din buget. Ne-am jucat cu libertatea, pentru că dacă ai grești, plătești! Mai avem un proiect și le-am încheiat pe toate cu finanțare europeană”, spune viceprimarul Cornel Ionică. Acesta a spus că a colaborat foarte bine în CL și cu reprezentanții partidelor de opoziție, dând exemplul liberalului Perianu sau al țărănistului Dinescu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...