Încă o școală din Pitești intră în reabilitare termică, finanțată prin fonduri nerambursabile!

Încă o școală din Pitești intră în reabilitare termică, finanțată prin fonduri nerambursabile!
Astăzi, 12 septembrie 2025, Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a semnat contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Reabilitare termică Școala Gimnazială Nicolae Iorga”, cu o valoare totală de 3.820.745,63 lei (fără TVA).
Proiectul este finanțat în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Contractul are o durată de 18 luni, dintre care 15 luni sunt alocate execuției lucrărilor. Executantul este asocierea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 SRL (lider) – MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL, cu subcontractanții ELCAS SYSTEMS 2001 SRL și PROTERMGAZ SOLUTIONS SRL.
”Într-o perioadă în care investițiile prin fonduri atrase sunt tot mai incerte, la Pitești reușim să semnăm încă un proiect important de finanțare nerambursabilă!

Astăzi, 12 septembrie 2025, am semnat contractul pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, în valoare de 3,82 milioane lei.
Prin acest proiect, realizat cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu, vom moderniza clădirea școlii prin termoizolare, sisteme de încălzire eficiente, instalații electrice noi și panouri pentru energie alternativă.
Anul viitor și elevii de la „Nicolae Iorga” vor avea condiții de studiu mai bune și mai confortabile.”, a transmis primarul Cristian Gentea.
Proiectul urmărește creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevii și cadrele didactice ale unității de învățământ.
Lucrările prevăzute includ:
• reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
• montarea tâmplăriei exterioare din PVC;
• reabilitarea termică a planșeului peste pod;
• modernizarea sistemelor de încălzire;
• reabilitarea sistemului de apă caldă de consum;
• modernizarea instalațiilor electrice;
• instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice pentru consum propriu;
• montarea unui sistem de ventilare mecanică cu recuperare de căldură, pentru îmbunătățirea calității aerului interior.
Prin implementarea acestor lucrări, clădirea școlii va beneficia de un consum redus de energie și de un confort termic sporit, asigurându-se totodată respectarea standardelor actuale de eficiență energetică.
Primăria Municipiului Pitești continuă astfel programul de modernizare a infrastructurii educaționale, cu obiectivul de a crea un mediu mai sigur, mai sănătos și mai prietenos pentru comunitatea școlară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...