Lerești – Capitala prevenirii cancerului în România! Argeșul ar putea găzdui un institut de cercetări oncologice

Lerești – Capitala prevenirii cancerului în România! Argeșul ar putea găzdui un institut de cercetări oncologice
Astăzi la Lerești a avut loc lansarea oficială a proiectului european CURTAIN – Beating Cancer Inequalities through Literacy in Europe, coordonat de Centrul pentru Inovație în Medicină și finanțat prin programul EU4Health. Este un pas important pentru reducerea inegalităților în prevenirea și tratarea cancerului și pentru transformarea județului #Argeș într-un reper european al educației pentru sănătate.
La eveniment au fost prezenți:
• Dr. Marius Geantă, președinte Centrul pentru Inovație în Medicină, coordonator al proiectului CURTAIN și al proiectului 4P-CAN
Simona Bucura Oprescu, deputat, chestor al Camerei Deputaților
Făcăleaţă Ioana, prefect al județului Argeș
Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș
• Liviu Mușat, director general ADR Sud Muntenia
• Marian Toader, primarul comunei Lerești
• Adriana Cicu, viceprimar al comunei Lerești
„Îi felicit pe dl. dr. Geantă, pe dl. director Mușat și pe dl. primar Toader care transmit de aici, de la Lerești, un mesaj clar: că se poate. Îmi doresc ca exemplul de la Lerești să fie dezvoltat și urmat. Îmi doresc ca fiecare român să beneficieze de rezultatele acestui proiect. Este remarcabil ce se întâmplă aici, deoarece, prin ceea ce face domnul primar Toader, vedem cum un copil de la țară, născut la Lerești și educat la Câmpulung, poate ajunge medic, poate atinge un nivel profesional ridicat și demonstrează că educația este singurul pașaport universal valabil. Rezultatele muncii sale le împărtășește acum cu întreaga comunitate. Sunt mândră că acest proiect s-a înfiripat și se dezvoltă la #Lerești!” – Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților.
„Argeșul devine un centru al luptei împotriva uneia dintre cele mai crunte boli: cancerul. Prin lansarea astăzi, la Lerești, a proiectului european CURTAIN oamenii primesc o șansă în plus. O șansă la viață, prin acces mai rapid și mai clar la informații esențiale despre cauze, prevenire și tratament. Este o mare bucurie și mândrie să văd un argeșean, medicul Marius Geantă, coordonând la nivel european acest proiect care înseamnă mai mult decât cercetare: înseamnă speranță pentru mii de familii.
Lereștiul transmite astăzi un mesaj puternic: cancerul poate fi prevenit, înfruntat și învins prin educație, inovație, solidaritate și tratamente adecvate, dar și printr-o informare corectă, țintită, eficientă. Îi felicit pe toți cei implicați!” – Ioana Făcăleață, prefect al județului Argeș.
„Ceea ce ne dorim este un sistem de avertizare privind pericolul cancerului. Lerești devine Capitala prevenirii cancerului din România. Vorbim despre educație pentru sănătate, despre conștientizarea factorilor de risc. Putem preveni și putem lupta mai bine cu cancerul.” – dr. Marius Geantă, cetățean de onoare al comunei Lerești.
„Trebuie să ne pregătim pentru perioada de programare 2028 – 2032, cu programe dedicate sănătății. Statisticile privind bolile oncologice în Regiunea Sud Muntenia nu sunt încurajatoare. Vom face tot ce este necesar pentru a înființa un institut de cercetări oncologice în această regiune. Cercetările trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Sunt convins că județul Argeș va face tot ce îi stă în putință pentru a aduce aici acest institut. Felicit autoritățile din Argeș pentru preocupările constante în protejarea sănătății argeșenilor.” – Liviu Mușat, director general ADR Sud Muntenia.
“Într-o localitate mică se dezvoltă o astfel de campanie – este un exemplu care ar trebui urmat și dus mai departe. Vom sprijini buna desfășurare a proiectului și diseminarea rezultatelor. ADR Sud Muntenia ne-a sprijinit de fiecare dată, iar buna colaborare se vede în zecile de proiecte cu finanțare europeană care se desfășoară în Argeș. La Consiliul Județean Argeș va fi mereu o ușă deschisă pentru proiecte în domeniul sănătății.” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
“Mă bucur că reușim să continuăm la Lerești cu proiecte pentru sănătate de o asemenea anvergură! Proiectul de acum va contribui la prevenirea cancerului, la o informare eficientă și ne dă speranța că putem lupta cu cât mai mare succes împotriva acestei boli care afectează atât de mulți oameni” – Marian Toader, primar al comunei Lerești.
Proiectul CURTAIN completează inițiativa 4P-CAN, deja implementată la Lerești și în județul Argeș, aducând noi instrumente: primul scor european de alfabetizare în cancer (Cancer Literacy Score), o rețea de Ambasadori ai Alfabetizării, o Bibliotecă Virtuală de bune practici și programe de formare pentru profesioniștii din #sănătate.
În paralel, la Căminul Cultural Lerești a fost deschisă expoziția „Arta Rețelelor”, realizată de comunitatea locală în cadrul proiectului 4P-CAN. Este vorba despre o cercetare sociologică amănunțită care permite o diseminare corectă și țintită a informației către cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu: Un nou simbol al credinței și al memoriei, ridicat deasupra Muscelului!

Adrian Bughiu: Un nou simbol al credinței și al memoriei, ridicat deasupra Muscelului! Pe Dealul Ciuha din Voinești, comuna Lerești, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a sfințit Crucea înaltă de 23 de metri, ridicată spre slava lui Dumnezeu și în memoria eroilor lereșteni și musceleni, știuți și neștiuți, care și-au dat viața pentru credință […]

Citește mai mult...
tiruri

Taxa pe kilometru pentru camioanele de peste 3,5 tone intră în vigoare la 1 octombrie

Noul sistem de taxare rutieră TollRo pentru transportul greu va fi aplicat începând cu 1 octombrie 2026, însă interoperabilitatea României cu sistemele similare din celelalte state UE este programată abia pentru 15 ianuarie 2027. TollRo va schimba modul de calcul al taxei pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 […]

Citește mai mult...

Măsură pentru călătorii din Bradu: un autobuz în plus pe traseul M12

Măsură pentru călătorii din Bradu: un autobuz în plus pe traseul M12 Începând cu 14 septembrie, linia M12 va fi suplimentată cu un autobuz, în încercarea de a limita efectele întârzierilor generate de lucrările aflate în desfășurare pe DJ 659. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Bradu, Dan Stroe, care precizează că măsura a […]

Citește mai mult...