Daniel Constantin: “Deputații i-au retras sprijinul ministrului Agriculturii”

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, consideră că ministrul Agriculturii ar trebui să plece din Guvern, mai ales că toți cei care ua fost prezenți în plenul Camerei Deputaților au votat moțiunea de cenzură împotriva lui Achim Irimescu. Moțiunea nu a trecut însă din lipsă de cvorum. „Din punctul meu de vedere, Camera Deputaților a retras sprijinul politic pentru ministrul Agriculturii. Premierul Cioloș are, în momentul de față, de luat o decizie foarte importantă. Toți cei care au fost prezenți au fost pentru a sancționa activitatea Ministerului Agriculturii. Chiar dacă nu s-a acordat un vot (la moțiune — n.r.), cred că premierul trebuie să înțeleagă mesajul. Oricum, moțiunea nu era obligatorie. Ca atare, cu vot sau fără vot, sper ca premierul să înțeleagă și să respecte, așa cum a spus de fiecare dată, decizia Parlamentului”, a declarat copreședintele ALDE, fost ministru al agriculturii. Potrivit acestuia, în ceea ce privește comportamentul parlamentarilor PNL și UNPR, „lucrurile au devenit clare”. „Cât despre PNL și UNPR, lucrurile cred că au devenit astăzi clare. Fuga din sală arată nu numai o jignire pe care au adus-o românilor, prin susținerea unui guvern de tehnocrați, dar și dispreț față de fermieri, care aveau nevoie de o schimbare pentru a-și primi subvențiile la timp”, a argumentat Constantin. Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, intitulată „Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă”, inițiată de PSD și ALDE, trebuia să fie supusă la vot marți în plenul Camerei Deputaților. Moțiunea a fost dezbătută luni de deputați, la discuțiile din plen fiind prezent și ministrul Achim Irimescu. Marți însă, ședința de plen a Camerei Deputaților a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consiliul Județean construiește locuințe de serviciu pentru cadre medicale

Pentru Consiliul Judetean Arges, sănătatea rămâne una dintre cele mai mari priorități, afirmă Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. ”Știu cât de mult înseamnă pentru argeșeni să beneficieze de servicii medicale de calitate aici, acasă, în Argeș. Știu cât de important este și pentru tinerii medici aflați la început de drum să găsească sprijin, stabilitate […]

Citește mai mult...

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă Federația Română de Handbal informează spectatorii că biletele pentru meciurile IHF Women’s U18 World Championship 2026 pot fi achiziționate atât online, prin platforma Eventim, cât și de la casele de bilete ale […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C!

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C! Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile mai multe garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii. Cererile […]

Citește mai mult...