Andrei Gerea- în programul de cooperare regională dintre România și Bulgaria

Vicepreședintele ALDE, deputatul argeșean Andrei Gerea, a participat la programul de cooperare regională între România și Bulgaria, inițiat de ALDE România și MRF (Movement for Rights and Freedoms), din Bulgaria. În perioada 22 — 24 septembrie, alături de vicepreședintele ALDE au luat parte la evenimentul desfășurat la Ruse, în Bulgaria, 30 de aleși locali de pe ambele maluri ale Dunării, din partea ALDE și MRF. Subiectul întâlnirii a vizat programele comune de dezvoltare ce pot fi implementate de către cele două state vecine. În cadrul dezbaterilor, Andrei Gerea a vorbit celor prezenți despre Strategia Dunării. În prezentarea sa, vicepreședintele ALDE a punctat faptul că este un proiect la nivel european cu finanțare europeană, care oferă oportunități pentru dezvoltarea comunităților locale din cele două state vecine.

 “Dumneavoastră, cei din autoritățile locale prezenți aici, aveți un rol extrem de important. Este o soluție bună să găsim fonduri naționale pentru astfel de proiecte, cum ar fi Strategia Dunării. Cel mai mult îmi doresc ca România și Bulgaria să arate Uniunii Europene că nu sunt nici codașele Uniunii, că nu sunt nici elevii indisciplinați, ci să arătăm că avem potențialul nostru. Noi avem în programul partidului nostru o țintă, ca România să devină a 7-a putere a Uniunii Europene. Eu sunt convins că împreună cu Bulgaria putem să învățăm din trecut și din faptul că problemele anilor anteriori ne-au făcut mai agili, ne-au învățat cum să facem proiecte care se dezvoltă armonios. Ceea ce ne leagă din istorie, ne poate crea un viitor frumos”, a spus vicepreședintele ALDE.

 Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) reprezintă o inițiativă politică românească, promovată de România și de Austria printr-o scrisoare comună la nivel de prim-ministru, adresată președintelui Comisiei Europene în iunie 2008 și semnată de către Călin Popescu — Tăriceanu și Alfred Gusenbauer. De asemenea, pe parcursul întâlnirii au mai fost abordate subiecte de interes pentru cele două state, printre care centralizare sau descentralizare, formarea finanțării naționale pentru autoritățile locale, cooperarea teritorială la nivelul Uniunii Europene, precum și politica agricolă comună.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Institutul de Studii Liberale (ISL) și Liberal Integration Foundation, din Bulgaria.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...