Sevil Shhaideh este urmărită penal. Vezi reacția PSD!

Vicepremier și ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh a fost astăzi chemată la DNA. Shhaideh este urmărită penal de procurorii anticorupţie în dosarul Belina. Ea este suspectată de corupţie în legătură cu adoptarea hotărârii de guvern prin care Balta Belina din Teleorman a fost transferată de la Apele Române la Consiliul Judeţean. Sevil Shhaideh a stat preţ de o jumătate de oră în biroul anchetatorilor. În declaraţia oferită presei la ieșirea din sediul DNA ea a refuzat să vorbească încadrarea juridică.  La plecare, Sevil Shhaideh a spus că a fost solicitată pentru a fi informată că are calitatea de supect în dosar şi există o achetă penală în curs.

După acest episod, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a luat poziție printr-un comunicat de presă, spunând că “se continuă bătălia împotriva PSD”:

 

“Suntem pur și simplu stupefiați! În plin scandal național ce are ca subiect abuzurile statului paralel, susținut de înregistrări, filmări, declarații incendiare din interior, scandal care este preluat până și de presa internațională, rămășițele fostului binom, în loc să-și prezinte în bloc demisiile de urgență, continuă bătălia nu numai împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, ci pur și simplu împotriva românilor care au votat pentru o schimbare totală de paradigmă, pentru drepturi, libertăți fundamentale, stoparea abuzurilor, pentru a nu mai exista frică și nu în ultimul rând pentru asanarea instituțiilor statului. Pentru că există tot mai multe informații că rămășițele binomului ce se simt amenințate de campania de curățare a sistemului, declanșată de PSD, acționează coordonat împotriva lui Liviu Dragnea, președintele partidului, printr-o adevărată operațiune desfășurată în mod special prin intermediul DNA și a acoperiților din presă. Adică, ne spun sursele, George Maior, cel care de ani de zile se visează președinte al PSD, prim ministru sau chiar președinte de țară, în echipă cu Coldea, Kovesi și recent cu grupul Ponta, coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea utilizând ultimele resursele pe care le mai au în sistem. Iar acțiunea de astăzi, împotriva viceprim-ministrului Sevil Shhaideh, este doar o ultimă zvâcnire în bătălia pe care o duc împotriva PSD. Știm de mult despre acest plan, suntem informați chiar și din interiorul a ceea ce numim statul paralel de toate ‘odioșeniile’ pe care le pun la cale, și îi anunțăm public că nu vor avea nicio șansă să ducă acest plan până la capăt. și în perioada imediat următoare este posibil să cerem revocări, demisii și anchete vizavi de toate declarațiile șocante apărute în ultimele săptămâni. Pentru că nu vom abdica niciodată de la promisiunile făcute românilor: democratizarea reală a României și aducerea în matca constituțională a tuturor instituțiilor statului. Punct”, a transmis Ștefănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...