Tânără de 22 de ani, plecată voluntar de la Țițești

Tânără de 22 de ani, plecată voluntar de la Țițești

În cursul zilei de astăzi, 3 septembrie, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei UNIZĂU MIRABELA, de 22 de ani , care a părăsit locuința din Țițești, sat Valea Mănăstirii.

Din verificările efectuate până la acest moment s-a stabilit că cea în cauză ar fi plecat în noaptea precedentă, de 2 spre 3 septembrie. Cea în cauză nu este cunoscută cu plecări voluntare și are telefon mobil asupra sa, care este închis.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, împreună cu cei ai din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, desfășoară cercetări pentru depistarea celor în cauză, semnalmentele fiind transmise altor unități de poliție, precum și celorlalte structuri cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și polițiști locali.

Semnalmente : 1,56 înălțime, 56 kg, păr negru, lung, ochi căprui, ten măsliniu.

Vestimentație : bluză albă, simplă, fustă neagră cu imprimeu leopard, adidași albi cu dungi negre.

Persoanele care pot oferi informații despre cea în cauză sunt rugate să anunțe Serviciul Unic de Urgență 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Câmpulung, la numărul 0248 512 100.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...