Zilele Comunei Bascov, ediția 2025!

Anul acesta s-au împlinit 604 ani de la prima atestare documentară a comunei Bascov. Din cauza constrângerilor bugetare, Primăria Bascov a ales să organizeze Zilele Comunei (sărbătorite în fiecare an pe 30 și 31 august) într-un cadru restrâns în care să fie puși în prim-plan comunitatea și oamenii săi remarcabili.
Prefectul Ioana Făcăleață a premiat alături de primarul Gheorghe Stancu, cele 22 de cupluri cu peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, 24 de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, dascăli și medici de familie, membrii Ansamblului “Doina Bascovului”, dar și antrenorii și sportivii clubului “Unirea” care au performat în acest an.

“Sunt foarte bucuros că putem premia oamenii valoroși din Bascov. Vreau să transmit clar că vom continua proiectele de dezvoltare pentru localitatea noastră, una dintre cele mai mari comune din țară. Mulțumesc autorităților județene și parlamentarilor noștri pentru sprijinul pe care ni-l acordă în mod constant”, a declarat primarul Gheorghe Stancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...