Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, a dezvăluit azi faptul că a avut discuții cu omologul de la PNL, Adrian Miuțescu, pentru închegarea unei alianțe de dreapta în județ. Dinescu susține că doar așa pot fi învinși social-democrații la alegerile din 2020, printr-o alianță care să cuprindă toate forțele de dreapta. „Voi lua legătura cu liderii celorlalte formațiuni politice de dreapta din Argeș. Mă voi consulta cu dl Miuțescu, liderul celui mai mare partid de opoziție din Argeș. Am și o propunere de denumire pentru această alianță: APA- Alianța pentru Argeș. Dacă vrem să facem ceva în Argeș, trebuie plecat de pe linie de egalitate. Putem face o figură frumoasă în 2020. Un protocol de colaborare s-ar putea încheia chiar de acum. Iar apoi să facem o alianță. Doar așa putem ieși să ne batem cu PSD unu la unu”, a declarat Dinescu. Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan, consideră că ideea este bună și va fi discutată în partid. „Este o idee bună, pentru că partidele noastre se adresează aceluiași segment electoral. Până la următoarele alegeri se va găsi o formulă de alianță”, ne-a declarat Tofan.
Dinescu vrea să facă o alianță de dreapta în Argeș. Vezi ce zic liberalii!

Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații”
Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații” Începutul noului an școlar este un moment important pentru elevi, părinți și profesori, dar și un bun prilej de a vorbi despre rolul educației în dezvoltarea societății. Senatorul PSD de Argeș și rectorul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, Ovidiu Puiu, […]
Citește mai mult...
Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!
Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]
Citește mai mult...
Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești
Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]
Citește mai mult...