PSD Argeș: Beleți-Negrești și Săpata – două comunități în sărbătoare sub ocrotirea Sfintei Maria!

Două localități din județul Argeș au fost sâmbătă în mare sărbătoare. La Beleți-Negrești, prima ediție a Zilei Comunei a adus emoție, bucurie și mulți oameni împreună, în timp ce la Săpata sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului s-a împletit cu Ziua Comunei ca parte a unei tradiții deja îndelungate.
„Ambele evenimente au reunit #oameni de toate vârstele, oficialități județene și invitați de seamă, iar cei doi primari – Constantin Cătănea (Beleți-Negrești) și Laurențiu Micu (Săpata) – au primit din partea Consiliului Județean Argeș diplome de excelență în administrație, ca semn al aprecierii pentru munca depusă în slujba comunității.
Este o zi plină de emoție în care sărbătorim, sub ocrotirea Sfintei Maria, identitatea locală la Beleți-Negrești și Săpata și frumusețea oamenilor și a obiceiurilor străvechi. Îi felicit pe domnii primari Constantin Cătănea și Laurențiu Micu pentru organizare și pentru dorința de a clădi punți între generații. Am fost și rămân partener al administrațiilor locale care construiesc, care dezvoltă localitățile argeșene. Dumnezeu să îi ocrotească pe argeșeni! La mulți ani tuturor sărbătoriților zilei!”, a declarat prefectul Ioana Făcăleață.
Această zi este despre respectul şi dragostea faţă de comunitatea pe care o păstoresc cei doi edili. Faptul că oamenii se adună laolaltă, păstrând tradițiile și bucurându-se împreună, este dovada vie a unității. Consiliul Județean va continua să susțină dezvoltarea comunităților argeșene, așa cum a făcut și până acum.”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
„Aceasta nu este doar o sărbătoare, ci începutul unei tradiţii ce va uni generaţii şi va pune în valoare sufletul satului nostru. Scriem împreună povestea primei ediţii! Țin să mulțumesc Consiliului Județean care ne sprijină permanent și datorită căruia a fost asfaltat drumul din Negrilești. Continuăm și investiția pentru canalizare și nu ne vom opri aici”, a spus primarul Constantin Cătănea.
Le mulțumesc tuturor locuitorilor pentru că facem echipă împreună. Avem sprijinul Consiliului Județean, iar modernizarea drumului județean DJ 679 este doar un exemplu de investiție majoră care va ajuta la dezvoltarea întregii zone de sud a Argeșului. Vă doresc tuturor sănătate și un trai bun în comuna noastră.”, a declarat primarul Laurențiu Micu.
Au fost alături de prefectul Făcăleaţă Ioana și de vicepreședintele Consiliului Județean Marius Nicolaescu:
Primarii Ioana Georgescu (Călinești), Ion Moloiu (Hârsești), Sevastian Pupăză Roșu (Stolnici), Gheorghe Drăgan (Lunca Corbului), Valerică Spirea (Poiana Lacului);
Consilierii județeni Bogdan Bălan și Dan Dumitrescu;
Eduard Dima, director general adjunct DRDDP București;
Consilieri locali.
Tradițiile și credința sunt forțele care ne țin comunitățile vii și frumoase!
La mulți ani, Beleți-Negrești! La mulți ani, Săpata!”, transmite PSD Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...