După furtunile de ieri, din vestul țării, soldate cu 154 de victime, dintre care 8 decedați, Guvernul ia măsuri pentru avertizarea populației. De altfel, astăzi și președintele Iohannis a somat Guvernul să găsească o soluție în acest sens. Premierul Mihai Tudose a cerut astăzi implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil. ”Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie. Soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care va avea prima întâlnire astăzi, 18 septembrie, ora 15.00. ”Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc. În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.
Aplicație pentru avertizarea populației înaintea situaţiilor de risc major

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]
Citește mai mult...
Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie
Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]
Citește mai mult...
Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier
Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]
Citește mai mult...