Transportatorii solicită Guvernului rambursarea supraaccizei la carburanți. În caz contrar, amenință cu tarife mai mari

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului reluarea schemei de rambursare a supraaccizei, după ce preţul motorinei a crescut cu 20 de bani în perioada 29 august – 15 septembrie 2017, se arată într-un comunicat UNTRR. Transportatorii atrag atenţia că, dacă nu vor putea recupera o parte din acciză, vor creşte tarifele pentru transportul de persoane şi mărfuri. “UNTRR reia ideea ca Guvernul României să se preocupe de creşterea atractivităţii alimentării cu motorină în România, pentru ca majorarea accizei să nu producă efecte asupra populaţiei, aceasta neputând deduce TVA, şi asupra transportatorilor rutieri ce operează rute interne, care, dacă nu vor putea recupera parte din acciza, vor creşte obligatoriu tarifele pentru populaţie pentru transport persoane şi mărfuri, iar comercianţii vor specula aceste momente şi vor adăuga majorări suplimentare la raft”, se precizează în comunicat. Conform calculelor UNTRR, în urma majorării accizei la carburanţi, costul motorinei în România va ajunge la 0,89 euro/litru fără TVA, nivel mult mai ridicat decât în ţările din jur. În România acciza este de 330 euro/1.000 litri, la fel ca în Luxemburg, iar TVA de 19%, apropiat de 17% din Luxemburg, iar pentru a creşte volumul de vânzări de carburant, România ar trebui să ramburseze TVA într-o manieră simplă şi predictibilă tuturor utilizatorilor profesionişti. “Creşterea accizei cu 7 eurocenţi, fără o majorare a preţului, ar fi fost tehnic posibilă ţinând cont că în România motorina şi benzina sunt mai scumpe cu 5 eurocenţi per litru faţă de alte state europene cu producţie de petrol, dar era puţin probabil ca petroliştii să absoarbă această majorare de cost şi să îşi reducă marjele comerciale, în loc să transfere acest cost suplimentar imediat către clienţi”, se mai menţionează în comunicat. În condiţiile actuale, conform UNTRR, transportatorii rutieri români care merg în Germania vor alimenta în Austria, unde TVA de 20% este uşor recuperabil, iar preţul motorinei fără TVA va fi mai mic decât în România (conform cifrelor oficiale nivelul este de 0,88 euro/litru fără TVA, dar în realitate există motorină chiar şi mai ieftina cu 2-4 eurocenţi pe litru la staţii publice).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La 100 de ani, sărbătorită de primarul Piteștiului. Cristian Gentea: „Un secol de viață înseamnă tărie, echilibru și înțelepciune”

La 100 de ani, sărbătorită de primarul Piteștiului. Cristian Gentea: „Un secol de viață înseamnă tărie, echilibru și înțelepciune” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a marcat astăzi un moment deosebit, felicitând-o pe doamna Paraschiva Rădulescu, care a ajuns la impresionanta vârstă de 100 de ani. Edilul a evidențiat că o viață întinsă pe durata unui […]

Citește mai mult...

Lucrări în plină desfășurare la școli la Poiana Lacului

Lucrări în plină desfășurare la școli la Poiana Lacului La Poiana Lacului continuă lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale Sămara, investiție derulată prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Pe lângă fondurile alocate prin program, lucrarea a beneficiat de sprijin financiar din partea Consiliului Județean. În vederea asigurării cofinanțării, a fost alocată […]

Citește mai mult...

Noi decizii ale Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești

În cadrul ședinței Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești desfășurată în data de 2 iulie au fost analizate 23 de puncte înscrise pe ordinea de zi, care au vizat solicitări privind reglementarea circulației, amplasarea de semne de circulație, precum și alte măsuri pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Pitești. Pentru […]

Citește mai mult...